Antena 3 CNN Externe Ploi torenţiale şi vânt puternic în toata Bulgaria. Doi bărbaţi au murit

Ploi torenţiale şi vânt puternic în toata Bulgaria. Doi bărbaţi au murit

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:06 05 Noi 2023 Modificat la 09:06 05 Noi 2023

Un bărbat de 51 de ani a murit când un zid s-a prăbuşit asupra lui în satul Razvigorovo, lângă oraşul Şumen, a anunţat Ministerul de Interne bulgar.

A doua victimă este un bărbat de 67 de ani din oraşul Veliki Preslav, în aceeaşi regiune. Victima ar fi călcat pe un cablu electric deteriorat în timp ce se îndrepta spre casă în timpul furtunii.

O femeie a fost de asemenea spitalizată după ce a fost rănită de un copac care s-a prăbuşit peste ea într-o grădină publică în oraşul Şumen.

Sute de pompieri, salvatori şi poliţişti au intervenit pentru a remedia situaţia după pagubele produse de aceste intemperii.

În mai multe regiuni din Bulgaria, furtuna a avariat acoperişuri şi a doborât copaci şi stâlpi de electricitate, provocând întreruperi de curent electric în câteva zeci de sate.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole