Antena 3 CNN Actualitate Locale Ploi şi descărcări electrice în cinci judeţe din Moldova

Ploi şi descărcări electrice în cinci judeţe din Moldova

de S.T.    |   

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenţionări nowcasting cod portocaliu şi cod galben de ploi şi descărcări electrice, valabile în localităţi din cinci judeţe situate în zona Moldovei.

Conform meteorologilor, până la ora 16:00, va fi în vigoare atenţionarea cod portocaliu în judeţele Neamţ şi Suceava, unde se vor semnala averse, ce vor cumula local, 30 - 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni medii şi frecvente descărcări electrice. Din datele radar reiese că, în zona avertizată, s-au cumulat deja 25 - 30 l/mp.

De asemenea, tot până la ora 16:00, în judeţele Buzău, Galaţi şi Vaslui va fi Cod galben de vreme rea, interval în care se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de mici dimensiuni şi averse ce vor cumula local 20 - 25 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Sursă: Agerpres
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile