Antena 3 CNN Actualitate Locale Ploile au făcut prăpăd în Arad! Sate măturate de viituri și oameni în situații disperate. Primar: "Nu am mai trăit așa ceva"

Ploile au făcut prăpăd în Arad! Sate măturate de viituri și oameni în situații disperate. Primar: "Nu am mai trăit așa ceva"

Ploile au făcut ravagii în județul Arad, acolo unde casele oamenilor au fost inundate, iar o persoană și-a pierdut viața.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Apele dezlănțuite au făcut prăpăd în județul Arad, acolo unde un om a murit, după ce a fost luat de viitură.

Tot în Arad, un copil a fost salvat în ultimul moment de pompieri, fiind scos pe gemul unei mașini care a fost luată de apă.

Peste 50 de gospodării au fost afectate, iar pompierii au intervenit cu motopompele pentru a scoate apa din curțile și casele oamenilor.

Primarul comunei Brazii, Vasile Vesa, a declarat, la Antena 3 CNN, că drumurile au fost măturate de viitură, iar unele case au fost pur și simplu spulberate.

Citește și: România, zguduită de furia apelor | Un om a fost ucis de viitură în Arad | Un copil, salvat in extremis pe geamul mașinii inundate

"Bilanțul este destul de tragic. Din păcate, am avut și o victimă. Drumul dintre Buceava și Șoimuș a fost pur și simplu măturat. Nu mai există. Acum îl construim de la zero, astfel încât să fie practicabil, iar oamenii să aibă acces la apă.

A spulberat case. Apa a trecut prin case. Am avut noroc că nu s-a întâmplat noaptea. Posibil să fi căzut 200 de litri. Cei de la Apele Române au spus că așa ceva nu au întâlnit până acum", a spus primarul comunei Brazii, județul Arad.

Ministrul Mediului s-a deplasat în zonele afectate și a evaluat, împreună cu autoritățile locale, pagubele înregistrate, asigurându-i pe oameni că vor primi sprijinul necesar.

Subiecte în articol: Arad viituri ploi abundente
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile