Antena 3 CNN Externe Ploaie cu grindină de mărimea unor portocale în Italia

Ploaie cu grindină de mărimea unor portocale în Italia

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 10:20 09 Iul 2021 Modificat la 10:20 09 Iul 2021

Vremea rea a afectat în special localitățile Rozzano, Assago, Buccinasco, Pieve, Opera, Basiglio, Binasco și Siziano.

La Rozzano, grindina a distrus acoperișurile a diferite terase și a spart ferestrele unor clădiri.

La centrul comercial Fiordaliso din Rozzano mulți automobiliști au fost nevoiți să se ascundă în parcarea subterană, iar cei care nu au reușit să mute mașinile din parcarea în aer liber s-au ales cu parbrizele și lunetele sparte din cauza grindinei.

Cel puțin o sută de autovehicule au fost cele afectate de ploaia cu gheață.

Un covor alb de grindină s-a depus pe străzile din localitatea menționată mai sus, dar și în Pieve Emanuele, potrivit ziarului Il Giorno.

De asemenea, vântul puternic a provocat diferite pagube, smulgând câțiva copaci din pământ și lăsând fără curent electric unele zone din Rozzano.

Autoritățile avertizează că există riscul și ca râul Lambro Meridionale să provoace inundații în Rozzano, Pieve Emanuele și Locate, după ce cota apei a crescut cu 50 de centimetri în mai puțin de o oră.

Meteorologii anunță că furtunile vor continua și în această noapte, fiind emisă o alertă cu cod portocaliu în acest sens pentru provincia Milano.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole