Antena 3 CNN Actualitate Locale Plouă în blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

Plouă în blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

Gabriela Mladin
<1 minut de citit Publicat la 12:55 24 Apr 2024 Modificat la 12:55 24 Apr 2024

Este vorba despre secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, acolo unde de azi noapte a început să plouă. Mai multe saloane și blocul operator au fost inundate după ce o țeavă ar fi fost spartă.

În zonă a plouat foarte mult și probabil cantitatea de apă strânsă pe acoperișul clădirii a dus la crearea acestei inundații.

Conducerea spitalului susține că niciun pacient nu a avut de suferit, întrucât cu o zi înainte secția ar fi fost evacuată ca urmare a reabilitării acestui corp de clădire. De asemenea, în blocul operator nu se efectuau intervenții chirurgicale.

Totuși, pagubele produse ca urmare a acestei inundații sunt mari și sunt estimate în acest moment pentru a se vedea dacă a fost afectată și aparatura.

Ca urmare a acestui fapt, internările și intervențiile chirurgicale sunt limitate doar la cazurile de urgență.  

Spitalul a transmis adrese de informare și de sprijin către unitățile medicale din județul Gorj, cât și către cele din județele din apropiere, pentru ca până la finalizarea acestor lucrări să sprijine spitalul cu preluarea cazurilor pe care nu le mai pot trata.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole