Doi turiști au fost atacați de un rechin în Egipt. Unul dintre ei a murit
Publicat acum 1 ora si 46 minute
Peste zece pacienţi internaţi într-un spital din Wuhan au primit transfuzii de plasmă săptămâna trecută, a anunţat Sun Yanrong de la Centrul Biologic din cadrul Ministerului de Ştiinţă şi Tehnologie, scrie adevarul.ro.
„Unul dintre aceşti pacienţi a fost deja externat, unul se poate da jos din pat şi merge neasistat, iar ceilalţi se află şi ei în curs de vindecare”, a precizat aceasta.
O organizaţie naţională chineză de biotehnologie a comunicat într-o postare pe contul său oficial WeChat că pacienţii grav bolnavi care au primit transfuzii de plasmă „s-au ameliorat în decurs de 24 de ore”.