Această schimbare ar putea duce la ieşirea din blocajul în care se află sectorul imobiliar din Bucureşti.
România ar trebui să aibă, în curând, un cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor. Practic, acesta urmează să reglementeze modul în care se construieşte în România şi să înlocuiască zecile de legi, ordonanţe, hotărâri şi alte acte normative din acest domeniu.
O analiză recentă a Asociaţiei arată că Bucureștiul și-a diminuat semnificativ contribuția la PIB-ul României, cu aproape 10 procente.
Declinul vine pe fondul blocajului administrativ local și al incertitudinii privind dezvoltarea urbanistică. Mai ales că mai toate PUZ-urile fie au fost anulate, fie au fost suspendate de Primăria Capitalei şi nu prea s-au mai dat autorizaţii noi.
Potrivit dezvoltatorilor, Primăria Bucureşti ar trebui să se implice doar în cazul proiectelor care afectează mai multe sectoare, cum ar fi, de pildă, lucrările de infrastructură. În alte mari oraşe europene, deciziile se iau la nivel local.
O altă problemă în ceea ce priveşte dezvoltarea imobiliară în România o reprezintă lipsa unui Registru al Spaţiilor Verzi.