Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Avem planul austerităţii de pe masa coaliției | Ce domenii vor fi lovite cel mai tare

Avem planul austerităţii de pe masa coaliției | Ce domenii vor fi lovite cel mai tare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:43 21 Apr 2023 Modificat la 22:10 21 Apr 2023

Ordonanța de urgență privind reducerile bugetare este în discuția liderilor coaliției de guvernare și ar putea să fie modificată. Însă actul pe baza căruia se poartă discuțiile spune că toate cheltuielile de personal pe care le fac instituțiile statului nu trebuie să depășească plățile făcute din 2022, majorate cu 2% asta înseamnă că nu-i spațiu pentru a majora salariile.

Asta deși, potrivit legii salarizării, unele salarii ar fi trebuit să fie majorate încă de anul trecut.

De asemenea, se interzice achiziția sau chiar și închirierea de mașini, mobilier și aparatură birotică.

Ordonanța spune că aceste mașini sau, de exemplu, piesele de mobilier ar putea să fie luate de la instituțiile care nu le mai folosesc, dacă există o nevoie reală.

Tot aceeași ordonanță vorbește și despre suspendarea posturilor ocupate prin concurs sau examen și, de asemenea, și despre posturile vacante temporar.

Vorbim, de asemenea, și despre o măsură care produce efecte considerabile interzicere a cumulului pensie și salariu la stat.

Aici avem câteva excepții. Excepții le vizează persoanele care ocupă funcții didactice de predare, profesorii, învățătorii, educatoarele și, de asemenea, personalul care ocupă funcții de specialitate în sistemul sanitar,în domeniul sănătății,

Foarte important aici am putea să vedem că, de exemplu, premierul Nicolae Ciucă ar putea să fie nevoit să aleagă între pensia pe care o are, dar și indemnizația pe care o primește ca premier.

Există, totuși, posibilitatea ca această ordonanță să fie modificată pe parcursul negocierilor.

De asemenea, ordonanța spune că nu se mai organizează teambuilding-uri sau cursuri de formare profesională.

Ele vor putea să fie organizate doar dacă sunt plătite din fonduri europene sau din donații.

De asemenea, Guvernul va trebui ca în fiecare lună să aprobe limitele de credite de angajament și credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă, despre cumulul pensie-salariu: "Voi renunța la una dintre ele" | Ce spune despre înghețarea angajărilor la stat

O altă modificare menită să aducă bani în plus la bugetul de stat, spune că pot fi membri în maxim două consilii de administrație cei propuși de instituțiile abilitate.

Sunt o serie de măsuri menite să acopere deficitul de 4,7 miliarde anunțat de ministrul Finanțelor, care de asemenea, spunea că dacă acest deficit de încasări s-ar menține la finalul anului am putea să ajungem la un deficit de 20 de miliarde de lei.

Această ordonanță vine să aducă bani la bugetul de stat, însă nu au precizat guvernanții și câți bani va aduce această ordonanță, care instituie o serie de restricții. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole