Ambițiile lui Ties van der Hoeven sunt mărețe. Inginerul olandez vrea să transforme o întindere imensă de deșert neospitalier într-un teren verde, fertil și plin de viață sălbatică, potrivit CNN.
Obiectivul său este Peninsula Sinai din Egipt, o întindere aridă, în formă de triunghi, care leagă Africa de Asia. În urmă cu mii de ani, aceasta era plină de viață, spune el, dar anii de agricultură și alte activități umane au contribuit la transformarea ei într-un deșert arid.
Van der Hoeven este convins că îl poate readuce la viață.
Acesata a petrecut ani de zile punând la punct o inițiativă menită să restaureze viața plantelor și animalelor pe aproximativ 13.500 de mile pătrate din Peninsula Sinai, o zonă puțin mai mare decât statul Maryland. Scopul: absorbția dioxidului de carbon care încălzește planeta, creșterea precipitațiilor și aducerea de alimente și locuri de muncă pentru populația locală.
El crede că acesta este răspunsul la o serie de probleme globale uriașe.„Ne distrugem planeta într-un mod înfricoșător”, a declarat el pentru CNN. „Singura cale holistică de ieșire din această situație este regenerarea ecologică la scară largă”
Așa-numitele proiecte de regenerare a deșertului nu sunt noi, iar acesta este unul dintre numeroasele proiecte din întreaga lume care încearcă să transforme peisajele aride. Multe dintre acestea urmăresc să oprească deșertificarea, un fenomen pe care Organizația Națiunilor Unite îl numește „o criză tăcută și invizibilă care destabilizează comunitățile la scară globală”.
Dar conceptul este, de asemenea, controversat. Criticii spun că transformarea deșerturilor nu este dovedită, este extrem de complexă și ar putea afecta negativ apa și vremea în moduri pe care nu le putem prevedea.
Cum a luat naștere planul de a „înverzi” un deșert
Trecutul lui Van der Hoeven poate părea puțin probabil pentru cineva care intenționează să salveze lumea. În calitate de inginer hidraulic la compania belgiană de dragare DEME, el a lucrat la proiecte care includeau construirea de insule artificiale în Dubai.
Însă, în 2016, cursul carierei sale s-a schimbat atunci când a fost atras într-un proiect menit să ajute guvernul egiptean să refacă populațiile de pești în scădere din lacul Bardawil, o lagună de apă sărată din nordul Sinaiului, separată de Marea Mediterană de un banc îngust de nisip. Lacul avea o adâncime de peste 30 de metri, dar în prezent are mai puțin de 10 metri adâncime în unele părți, fiind fierbinte și sărat.
În câteva săptămâni, van der Hoeven a conceput un plan de deschidere a lagunei prin crearea de intrări de maree și dragarea „golfurilor de maree” pentru a face să curgă mai multă apă de mare, făcând-o mai adâncă, mai rece, mai puțin sărată și mai plină de viață marină.
Dar cu cât cerceta mai mult, cu atât își dorea să meargă mai departe.
„Acest lucru ar putea schimba complet tiparele meteorologice”
Scanând terenul în Google Earth, a văzut conturul unei rețele de râuri acum secate, care traversează Sinaiul precum vasele de sânge, sugerând că acest pământ a fost cândva verde. S-a uitat peste modelele meteorologice și studiile ecologice și a început să vadă conexiunile.
Ar putea folosi sedimentele dragate din lacul Bardawil pentru a ajuta la regenerarea zonei înconjurătoare. „Sunt sărate, dar conțin foarte multe substanțe nutritive și minerale, de care aveți nevoie pentru a începe să refaceți terenul”, a spus el.
El ar începe cu zonele umede din jurul lacului, extinzându-le pentru a atrage păsările și peștii.
Apoi, ar merge mai sus în munții din regiune, pompând sedimentele lacului și stratificându-le pentru a crea soluri pe care ar putea crește diferite soiuri de plante tolerante la sare. Acestea ar ajuta la revitalizarea solurilor, a spus Van der Hoeven, reducând nivelul de sare și făcând terenul capabil să susțină o gamă mai largă de plante.
Ideea centrală a lui Van der Hoeven este că adăugarea vegetației în peisaj va însemna mai multă evaporare, mai mulți nori care se formează și mai multă ploaie care cade. Aceasta ar putea schimba chiar și vânturile, deoarece înverzirea regiunii poate aduce înapoi fluxuri de aer încărcate cu umiditate, a spus el.
„Acest lucru ar putea schimba complet tiparele meteorologice”.
Nimic din toate acestea nu va fi rapid. Van der Hoeven estimează că va fi nevoie de cinci până la șapte ani pentru revitalizarea completă a lacului, apoi între 20 și 40 de ani pentru o regenerare mai amplă. „De fapt, natura ne spune care este viteza”, a spus el.
Restaurare „la scară planetară”
Ideea lui Van der Hoeven poate părea extrem de ambițioasă, dar a mai fost realizată.
În timp ce plănuia febril proiectul din Sinai, a văzut filmul „Green Gold”, realizat de cameramanul devenit ecologist John Liu, care documentează un proiect uriaș de regenerare a deșertului din platoul Loess din nordul Chinei.
Regiunea, aproape de mărimea Californiei, fusese puternic degradată de ani de zile de utilizare excesivă și pășunat excesiv. Cu o vegetație rară și acoperită cu un sol subțire, galben-ocru, era foarte predispusă la eroziune.
În încercarea de a transforma terenul, guvernul chinez și Banca Mondială au lansat un program de regenerare pe scară largă în anii 1990, plantând copaci și arbuști și implementând interdicții de pășunat.
În deceniile care au urmat, platoul Loess a înflorit. Unele părți ale terenului sunt acum acoperite de verdeață, eroziunea solului s-a redus și mai puține sedimente se varsă în râul Galben din regiune, reducând riscurile de inundații. Pentru Van der Hoeven, aceasta a fost încă o dovadă că planul său ar putea funcționa.
L-a căutat pe Liu, care a fost imediat de acord. Ideea de regenerare a ceea ce a fost cândva un „tărâm al laptelui și al mierii” a fost „extrem de interesantă”, a declarat Liu pentru CNN. „Scara atinge un nivel care ajută la dovedirea faptului că restaurarea poate fi realizată la scară planetară”.
„Eforturile de restaurare sunt esențiale pentru a face față crizei climatice, pierderii naturii și poluării”
Acesta s-ar adăuga altor proiecte uriașe de regenerare a deșertului aflate, de asemenea, în curs de desfășurare.
Marele Zid Verde din Africa, de exemplu, a fost lansat în 2007 pentru a ajuta la combaterea deșertificării.
Inițial destinată să fie o centură de copaci plantați pe mii de kilometri de-a lungul regiunii Sahel de pe continent, inițiativa s-a transformat într-un „mozaic de peisaje verzi și productive” în 11 țări, a declarat Susan Gardner, director al diviziei de ecosisteme din cadrul Programului ONU pentru Mediu din Nairobi.
Eforturile de restaurare sunt esențiale pentru a face față crizei climatice, pierderii naturii și poluării, a declarat Gardner pentru CNN. „Nu avem de ales. Trebuie să facem acest lucru; trebuie să ascultăm știința și să acționăm acum.”
Controverse pe marginea proiectului
Dar ecosistemele sunt incredibil de complexe, iar atunci când vine vorba de proiecte uriașe, transformatoare, cum ar fi regenerarea unui deșert, unii experți sunt îngrijorați de consecințele nedorite.
Alice Hughes, profesor asistent la Școala de Științe Biologice a Universității din Hong Kong, a declarat că, în încercarea unui proiect de a reuși, există riscul ca acesta să opteze pentru specii alogene, cu creștere rapidă, care fie nu supraviețuiesc, fie devin invazive, depășind plantele native din jur și dăunând vieții sălbatice. Altele sunt însetate de apă, ceea ce poate provoca conflicte cu nevoile oamenilor.
În timpul primelor etape ale proiectului Marele Zid Verde din Africa, mulți dintre copaci au murit din lipsă de apă, neglijență sau pentru că nu erau potriviți pentru teren.
Chiar și în platoul Loess, considerat un succes uimitor, există dovezi că vegetația se apropie sau chiar depășește nivelul pe care îl poate suporta rezerva de apă locală.
Un studiu realizat în 2020 în regiune a constatat că nivelurile mai ridicate de evaporare a copacilor și plantelor au avut un impact redus în ceea ce privește creșterea precipitațiilor și chiar au condus la „o disponibilitate mai scăzută a apei pentru agricultură sau alte cerințe umane”.
„Schimbarea tiparelor climatice ar putea reduce umiditatea și ar putea provoca secete în alte părți”
Schimbarea ecosistemului ar putea însemna, de asemenea, „schimbarea potențială a tiparelor climatice, care ar putea reduce umiditatea și ar putea provoca secete în alte părți”, a declarat Hughes. Evaporarea poate răci un loc, dar poate pur și simplu depune căldura în alte locuri.
Plantarea de vegetație ar putea avea chiar un efect de încălzire. Deșerturile deschise la culoare pot reflecta mai multă energie solară înapoi în spațiu decât vegetația mai închisă la culoare. „De fapt, deșerturile răcesc planeta”, a declarat Raymond Pierrehumbert, profesor de fizică la Universitatea din Oxford.
În timp ce regenerarea zonelor aride ar putea aduce efecte locale de răcire, Pierrehumbert a declarat pentru CNN, acestea ar putea sfârși prin „a lăsa restul planetei într-o situație mai rea”.
„De asemenea, trebuie să ne întrebăm de ce o facem”, a spus Hughes. Aceste proiecte pot acționa ca „distrageri ostentative”, a adăugat ea. „Par mult mai interesante decât munca de bază de protejare a sistemelor intacte existente, care continuă să dispară în ritmuri uimitoare”.
Totuși, pentru Liu, există o mare diferență între deșerturile naturale și cele pe care oamenii au contribuit la crearea lor. Argumentul că deșerturile provocate de om nu ar trebui atinse, chiar și cele care există de mii de ani, „nu mi se pare logic”, a spus el.
Van der Heoven admite cu ușurință că proiectul este complex, dar crede că este vital să încercăm. „Ar trebui să protejăm natura cu tot ce avem, dar ar trebui, de asemenea, să refacem natura cu tot ce avem”, a spus el.
El studiază exact plantele care vor fi capabile să atragă fauna sălbatică și să supraviețuiască impactului schimbărilor climatice viitoare. De asemenea, el crede că schimbarea climei în Peninsula Sinai va avea un efect de propagare pozitiv pentru regiune.
Războiul din Gaza, obstacol în calea restaurării
Poate că unul dintre cele mai mari obstacole pentru moment este instabilitatea regională, deoarece războiul din Gaza continuă.
La sfârșitul anului 2022, guvernul egiptean a semnat un acord pentru a începe cercetarea și planificarea restaurării lacului Bardawil. Proiectul era programat să înceapă în luna decembrie a acestui an, dar conflictul a încetinit totul, a declarat van der Hoeven.
El este în continuare încrezător că proiectul se va realiza și crede că situația actuală „creează un argument și mai puternic” în favoarea regenerării ca modalitate de a contribui la creșterea oportunităților și a prosperității.
Ceea ce este clar este că schimbările climatice și pierderea biodiversității, două crize globale interconectate, se agravează, iar în lupta pentru rezolvarea lor, ideea de regenerare a terenurilor aride câștigă teren.
La fel ca în cazul multor idei convingătoare de rezolvare a unor probleme uriașe și complexe, există persoane care îndeamnă la prudență și avertizează cu privire la consecințele periculoase ale intervenției pripite, precum și persoane care susțin că situația este acum atât de urgentă, încât nu există altă soluție decât să le încercăm.
Van der Hoeven se situează ferm în ultima tabără.
Regenerarea lumii naturale „este singura cale de ieșire din încurcătura în care ne aflăm în prezent”, a spus el. „Nu mai este timp să nu acționăm. Ar trebui să acționăm și să acceptăm că nu știm totul”.