Antena 3 CNN Life Aceste plante folosite în decorațiunile de Crăciun pot fi mortale. Condițiile în care devin toxice

Aceste plante folosite în decorațiunile de Crăciun pot fi mortale. Condițiile în care devin toxice

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:00 17 Dec 2023 Modificat la 14:00 17 Dec 2023

În preajma sărbătorilor de iarnă zeci de mii de Crăciunițe împodobesc casele românilor. Specialiștii spun că această plantă, denumită și Steaua Crăciunului, poate cauza iritații, mâncărimi și chiar dermatită atopică, în special în cazul copiilor. 

"În cazul Crăciuniței, dacă ingerăm o cantitate mică, nu prezintă efecte atât de adverse. În schimb, această doză letală despre care se vorbește pentru această plantă este undeva la 25mg/kg", spune Miruna Popa, medic biolog.

Vâscul este mai toxic decât Crăciunița în cazul în care sunt consumate fructele acestei plante

"O mică bobiță de vâsc, chiar două-trei, poate să aducă manifestări neplăcute în ceea ce privește organismul uman", a mai spus Miruna Popa, medic biolog.

Cât de toxice sunt Crăciunița, vâscul și tisa

Puțini români știu că aceste plante pot provoca inclusiv moartea în cazul în care sunt ingerate în cantități mari. 

Toxică este și Tisa, un arbust cu crengi asemănătoare cu bradul. Este o plantă decorativă extrem de apreciată, inclusiv în ornamentele de Crăciun.

Această plantă poate fi letală pentru persoana care înghite frunzele, tulpină sau scoarța în cantități mari. 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole