Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Cum ne apărăm plantele de cotarul verde, larva unui fluture de tip molie

Cum ne apărăm plantele de cotarul verde, larva unui fluture de tip molie

Oana Matei
1 minut de citit Publicat la 07:30 25 Feb 2021 Modificat la 07:30 25 Feb 2021

Atacul cotarului verde poate fi prevenit şi combătut cu tratamente chimice şi bio, aflăm cum de la Oana Matei.

''Mi-ați scris că ați găsit frunzele roase. De vină e un dăunator care se camuflează foarte bine, e cotarul verde, larva unui fluture de tip molie. Ca să îl găsți, verificati plantele mai degrabă pe dosul lor la subsoara frunzelor. Acolo se ascunde, ziua noaptea roade frunzele. Încep să roada tot mugurii frunzelor tinere, chiar și fructe, pot sa defolieze un pom întreg. Ca sa scapam de el, la îndemână sunt benzile cu clei. Pe o parte au o substanță lipicioasă care trebuie sa înconjoare pomul. E important acest aspect, pentru că femelele nu pot să zboare, urcă pe pom să se întâlnească cu masculii.

Este o insectă prolifică. Femela depune până la 350 de ouă. Este greu de combătut, pentru că nu le depune pe toate toate într-un loc. Pe o frunză, două-trei, pe altă frunză iar două-trei și le ascunde. Mai avem o variantă să combatem bio. Două căpățâni de usturoi cu o lingă de ulei, cu o lingură de detergent bio și amestecat cu doi litri de apă. Amestecăm bine și lăsăm să se macereze. Strecurăm și cu acest amestec stropim pomii. Dacă îl folosim pentru plantele de interior, atunci punem mai puțin usturoi, mai ales că multe dintre ele au frunzele subțiri și atunci riscăm să se ardă. 

Cel mai important. Verificați periodic plantele . Așa o să depistați toți dăunătorii și putem să acționăm incipient, cum apar, să rezolvăm și problema.

Dacă aveți întrebări vi le aștept pe site și nu uitați vă aștept și în comunitatea Îngrijirea florilor de pe Facebook'', a spus Oana Matei, inginer horticultor.

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole