Antena 3 CNN Economic Planul secret al Guvernului, ca să nu piardă bani europeni | Surse

Planul secret al Guvernului, ca să nu piardă bani europeni | Surse

Cătălina Mănoiu
1 minut de citit Publicat la 15:35 11 Apr 2024 Modificat la 15:35 11 Apr 2024

Executivul nu vrea să introducă taxe noi în an electoral şi se pregăteşte să ceară Comisiei Europene o păsuire de trei ani pentru a reduce deficitul bugetar la 3%. 

Guvernul a demarat deja negocierile cu oficialii de la Comisia Europeană, astfel încât să ceară o prelungire, pentru că fără această prelungire ar trebui ca deficitul bugetar al României să scadă la 3%.

Executivul vrea să mai aștepte trei ani până când să scadă deficitul la 3% din produsul intern brut și poartă negocieri cu cei de la Comisia Europeană. 

Potrivit unor surse, unul din argumentele aduse de Executivul de la București în fața Comisiei Europene este acela că mai multe țări europene sunt în această procedură și au deficite crescute. 

Prin urmare, vor să obțină o păsuire. Dacă aceste negocieri nu vor fi încununate de succes, există riscul ca România să plătească o amendă considerabilă, care se ridică la 1,7 miliarde de euro. 

Asta înseamnă 0,5% din produsul intern brut și este o sancțiune pe care Comisia o poate aplica atunci când țările membre nu respectă recomandările făcute pentru corectarea deficitului excesiv.

România a depășit considerabil deficitul din 2019. Din 2020 a intrat în această procedură de deficit excesiv, însă în an electoral Guvernul nu vrea să aducă noi taxe. 
Ia însă în calcul posibilitatea de a introduce mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor. 

De exemplu, Guvernul ar putea, după 25 aprilie, să stabilească faptul că instituțiile de stat vor funcționa doar cu anumite limite de cheltuieli și ar putea recurge din nou la acele alocări din fondul de rezervă pentru a ține cheltuielile sub control. 

Eurostat arată că România a avut anul trecut cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană și o situație similară a avut doar Grecia. 

Pe lângă România și Grecia, sunt și alte 11 țări membre ale Uniunii Europene care au avut un deficit de cont curent considerabil.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole