Antena 3 CNN Be EU Peste 4 miliarde de euro pentru planul de luptă contra cancerului la nivel european

Peste 4 miliarde de euro pentru planul de luptă contra cancerului la nivel european

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:04 11 Noi 2023 Modificat la 13:06 11 Noi 2023

”Planul european de luptă contra cancerului este un plan care își propune să schimbe realitatea în ceea ce privește cancerul pentru toți cetățenii din Uniunea Europeană.După cum probabil că știți, eu am trecut prin experiența cancerului. Sunt o supraviețuitoare. Și eu cred în folosirea experienței personale în politică, pentru a aduce schimbări”, a declarat Stella Kyriakides.

Comisarul european pentru Sănătate mai spune că acest plan include atât partea de prevenție, cât și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru persoanele afectate de această nemiloasă boală.

”Avem o oportunitate cu un plan care are, pentru prima dată, o sumă de finanțare fără precedent, de peste 4 miliarde de euro, și care pentru prima dată are acțiuni care țintesc obiective: de la prevenție până la calitatea vieții pentru cei care au supraviețuit cancerului și pentru familiile lor.

Așadar, este un plan care își propune să schimbe realitatea cancerului în Europa. Este deja pus în mișcare. Doar pentru 2023, avem 30 de acțiuni comune cu statele membre”, a declarat Stella Kyriakides.

Aceasta mai precizează că, prin acest plan, Uniunea Europeană este capabilă de inițiative care pot permite statelor membre să avanseze, să reducă decalajele, să diminueze inegalitățile.

”De exemplu, după 19 ani, am actualizat liniile directoare privind depistarea cancerului de sân, a celui de col uterin și a celui colorectal. Astfel, statele membre au acum sprijin pentru a pregăti profesioniști, pentru a avea programe de screening cu linii directoare actualizate. Prin urmare, ceea ce facem la nivel european este să lucrăm cu statele membre și să le sprijinim, astfel încât toate să poată avansa și să pună în aplicare ceea ce trebuie făcut pentru a reduce incidența acestei boli în Europa”, mai spune comisarul european.

Totodată, până în 2025 se dorește crearea unei rețele de centre de oncologie.

”Fiecare stat membru trebuie să aibă un centru de oncologie complet conectat, astfel încât să poată face schimb de bune practici și expertiză. Acest lucru va ajuta toate statele membre să ofere o mai bună îngrijire a pacienților cu cancer și avem o serie de acțiuni în acest sens. Cred că avem o oportunitate. O oportunitate la nivel european de a face cu adevărat ceva substanțial în legătură cu cancerul care afectează atât de mulți oameni și familiile lor, iar în ultimii patru ani am văzut deja diferențe în planul european de combatere a cancerului, dar mai avem încă multe de făcut”, a mai declarat Stella Kyriakides.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole