Antena 3 CNN Actualitate Plagiatul lui Kovesi, într-o nouă etapă! GRAUR a dat în judecată Ministerul Educației pentru a obține reanalizarea tezei de doctorat a şefei DNA

Plagiatul lui Kovesi, într-o nouă etapă! GRAUR a dat în judecată Ministerul Educației pentru a obține reanalizarea tezei de doctorat a şefei DNA

Noi emoţii pentru Laura Codruţa Kovesi. Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) a dat în judecată Ministerul Educației pentru a obține reanalizarea tezei de doctorat a şefei DNA. GRAUR a efectuat propria analiză și a constatat că există pasaje copiate în cel puțin 23 de pagini din lucrarea șefei DNA.

Pe 8 decembrie 2016, Laura Codruța Kövesi primea un verdict de neplagiat de la Consiliul Naţio-nal de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), în urma analizei unei sesizări depuse pe 13 octombrie.

Pe 3 octombrie 2016, Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară trimitea către Universitatea de Vest (instituția de unde Kövesi și-a obținut doctoratul), cu știința Ministerului Educației, o “solicitare anchetă pentru titlu ştiinţific obţinut în condiţii neconforme”, scrie România Liberă.

Analiza GRAUR a descoperit peste 23 de pagini care cuprind pasaje plagiate din alți autori. Mai precis, din 11 autori. “Suspiciunile menţionate în documentele indicate în Opisul 1 sunt la nivelul minimal, nu sunt limitate şi în realitate pot fi oricând mai mari, dar sunt suficiente pentru a justifica acuzaţia de plagiat. (...) În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei”, se argumentează în solicitarea președintelui GRAUR, profesorul universitar Dorin Isoc.

 

Subiecte în articol: Ministerul Educației sefa dna
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile