Antena 3 CNN Economic Angajații ale căror salarii și sporuri vor fi plafonate! Leafa maximă pe care o vor primi

Angajații ale căror salarii și sporuri vor fi plafonate! Leafa maximă pe care o vor primi

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 20:00 08 Sep 2023 Modificat la 20:00 08 Sep 2023

Potrivit unui proiect de ordonanță pregătit de Guvern, este vorba despre salariile șefilor din instituțiile și companiile de stat.  

Cu toate acestea, conducătorii companiilor controlate de stat în domeniile bănoase, precum energia și sectorul financiar, vor rămâne bine remunerați, în cazul în care nu au datorii la stat și fac profit. Șefii acestora vor avea plafoane, însă fixate la un nivel înalt, în funcție de salariile miniștrilor.  

Pe de altă parte, unele sporuri vor fi eliminate, iar altele limitate la 1.000 de lei.  

Leafa maximă pentru un șef din conducerea unei companii de stat va fi calculată ca trei salarii medii brute din domeniul de activitate. În cazul în care compania este la zi cu plata datoriilor și este pe profit, se poate ajunge la maximul șase salarii.  

Salariile rămân mari chiar și în aceste condiții. Și asta deoarece, în sectorul producției de electricitate, în care statul este acționar, salariul poate ajunge până la 68.000 de lei brut, adică aproape 40.000 de lei net.  

Potrivit proiectului, vor fi schimbări și în cazul instituțiilor autonome, coordonate de Parlament. Mai exact, pentru șefii din acest domeniu, plafonul este pus la șase indemnizații de ministru, adică la peste 76.000 de lei lunar sau 15.000 de euro, scrie știrileprotv.ro

Afectați vor fi însă cei din instituțiile care se finanțează singure, precum ASF, ANCOM sau ANRE. La Autoritatea de Supraveghere Financiară, salariul conducătorului, cu tot cu prime, trece de acest nivel. 

Liderii coaliției au vorbit despre anumite criterii de performanță în instituții, însă, în acest moment, nu este clar care vor fi acestea. 

Potrivit proiectului, sporul de condiții vătămătoare va fi limitat la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.000 de lei.  

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole