Antena 3 CNN Externe O pisică dispărută de 11 ani s-a întors la stăpânii ei. A fost găsită la peste 120 de kilometri distanță de casă

O pisică dispărută de 11 ani s-a întors la stăpânii ei. A fost găsită la peste 120 de kilometri distanță de casă

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 22:51 28 Ian 2022 Modificat la 22:51 28 Ian 2022

Pisica a fost identificată cu ajutorul microcipului pe care îl avea. Rămâne un mister unde s-a aflat în anii care au trecut, dar se presupune că ar fi călătorit către Aberdeen, locul unde a fost găsită, într-un vehicul.

”A fost o mare surpriză să primesc telefonul care mă anunța că Fergus era în viață. Că a ajuns atât de departe a fost un șoc”, a spus proprietarul, Fiona Mutter.

Un voluntar de la asociația Cats Protection a fost cel care a făcut descoperirea. Omul fusese anunțat că o pisică stătea în jurul unui centru de reciclare de câteva luni.

”A fost întotdeauna predispus să rătăcească și uneori pleca câteva zile, dar într-o zi nu s-a mai întors. Am presupus că i s-a întâmplat ceva,” a mai povestit stăpânul, scrie BBC.

Fergus fusese adoptat de mic, tot de la Cats Protection. El a trăit în casa din Forres patru ani, înainte de a se rătăci.

Când s-a întors acasă, a fost pus într-un dormitor liber pentru a se obișnui să stea în locuință, apoi i-a fost prezentată cealaltă pisică a familiei, Ozzy. Curând s-a obișnuit cu schimbarea și este fericit să fie mângâiat. ”Are un tors atât de puternic”, a spus Fiona.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole