Antena 3 CNN Actualitate O pisică arestată pentru trafic de droguri a evadat dintr-o închisoare din Sri Lanka

O pisică arestată pentru trafic de droguri a evadat dintr-o închisoare din Sri Lanka

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:10 08 Aug 2020 Modificat la 14:10 08 Aug 2020

Pisica a fost prinsă sâmbătă, 1 august 2020, la închisoarea de maximă siguranță Welikada din Sri Lanka, în timp ce încerca să introducă droguri și cartele SIM în interior.

Potrivit oficialilor închisorii, pisica avea legată la gât o pungă de plastic în care se aflau două grame de heroină, două cartele SIM și un card de memorie.

Prinsă în flagrant, felina a fost arestată și plasată într-o celulă a închisorii de maximă siguranță pentru a fi împiedicată să facă, din nou, același lucru, aceasta fiind învățată de deținuți și prietenii lor aflați în libertate să transporte droguri sau alte produse interzise, notează telegraph.co.uk.

După aproximativ 48 de ore, agenții închisorii au descoperit că pisica a evadat.

Presa locală a explicat că astfel de practici au devenit tot mai dese în ultima perioadă, în Sri Lanka. Pe lângă trucul cu pisica, deținuții primesc droguri, cartele SIM, telefoane sau încărcătoare de telefon de la prietenii care le aruncă peste zidurile închisorii.

Sri Lanka se află într-un război tot mai accentuat cu traficanții de droguri. Mai mult, un scandal uriaș a izbucnit de curând după ce autoritățile au descoperit că mai mulți detectivi antidrog vindea drogurile confiscate.

În urmă cu o săptămână, polițiștii din Sri Lanka au prins un vultur folosit de traficanți pentru a distribui drogurile într-o suburbie a capitalei Colombo.

Etichete: trafic de droguri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole