Antena 3 CNN Sport Piloţii de Formula 1 protestează împotriva măsurilor care interzic înjurăturile la conferinţele de presă

Piloţii de Formula 1 protestează împotriva măsurilor care interzic înjurăturile la conferinţele de presă

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:06 08 Noi 2024 Modificat la 10:06 08 Noi 2024

Piloţii de Formula 1 s-au declarat împotriva măsurilor impuse pentru a-i împiedica să înjure în timpul conferinţelor de presă, conform unui comunicat publicat pe Instagram, joi, de asociaţia piloţilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

"În ceea ce priveşte înjurăturile, există o diferenţă între cei care vizează să-i insulte pe alţii şi înjurăturile cele mai profane precum cele utilizate pentru a descrie condiţiile meteo sau un obiect neînsufleţit, precum un monopost de Formula 1, sau o situaţie de cursă", se arată într-un comunicat al Grand Prix Drivers Association (GPDA).

Mai mulţi piloţi de Formula 1, între care Max Verstappen şi Charles Leclerc, au fost sancţionaţi recent de către Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) pentru că au înjurat la conferinţa de presă.

Preşedintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, s-a pronunţat în favoarea măsurilor care să garanteze că piloţii nu se vor mai pronunţa astfel.

„Noi cerem preşedintelui FIA să-şi controleze tonul şi limbajul”

"Noi cerem preşedintelui FIA să-şi controleze tonul şi limbajul atunci când se adresează membrilor noştri sau vorbeşte despre ei, fie că este în public sau în altă parte. În plus, membrii noştri sunt adulţi care nu au nevoie să primească instrucţiuni prin intermediul presei despre subiecte la fel de triviale precum bijuteriile pe care le poartă sau lenjeria lor", a adăugat GPDA.

Piloţii au făcut aluzie în acest caz la precedente incidente care au opus FIA şi septuplul campion mondial Lewis Hamilton referitor la faptul că purta bijuterii asupra lui în timpul cursei. De asemenea, FIA le-a reamintit necesitatea de a purta lenjerie ingnifugată.

GPDA subliniază, totodată, opoziţia sa faţă de sancţiuni financiare impuse de FIA în astfel de cazuri şi cere preşedintelui său să precizeze maniera în care sunt acestea sunt impuse.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole