Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Preotul Vasile Ioana, în ziua alegerilor: "Uneori judecăm prea aspru și când judecăm ne răcim, se răcesc inimile"

Preotul Vasile Ioana, în ziua alegerilor: "Uneori judecăm prea aspru și când judecăm ne răcim, se răcesc inimile"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:45 06 Dec 2020 Modificat la 13:45 06 Dec 2020

Vasile Ioana, preot la Biserica Sfântul Nicolae din București, spune că anul acesta oamenii sunt mai setoși de Dumnezeu. 

"Pentru că Biserica este un altfel de spital. Biserica este un spital de vindecare a sufletelor oamenilor. Și sufletele oamenilor simt bucuria prezenței lui Dumnezeu. Și atunci vin cu mai multă sete." a spus acesta într-o intervenție în direct la Antena3.

"Noi, slujitorii lui Dumnezeu, nu facem decât să-i primim cu brațele deschise și cu iubirea noastră, după modelul Sfântului Nicolae, care a fost un iubitor. Este cel mai iubit Sfânt din toată creștinătatea pentru că el i-a iubit pe oameni, a iubit poporul și poporul l-a iubit pe el. De aceea, cred că ar trebui să luăm de la Sfânt modelul acesta de iubire uriașă față de nevoile oamenilor și să îi iubim pe oameni așa cum sunt. Să nu-i judecăm, pentru că uneori judecăm prea aspru și când judecăm ne răcim, se răcesc inimile.

Poate că nu întâmplător astăzi e ziua alegerilor. Și politicienii noștri ar trebui să îl ia model pe Sfântul Nicolae, pentru că el ar fi modelul bărbatului desăvârșit. Pentru că el trebuie să apere credință, trebuie să apere neamul românesc și trebuie să apere poporul și sărmanii. Atât de important ar fi că oamenii să simtă bucuria prezenței lui Dumnezeu și în cei care ne conduc.

Poate că nu întâmplător noi români ne alegem astăzi pe cei care ne conduc în următorii patru ani. Pentru că politică Bisericii este politică rugăciunii. Noi ne rugăm pentru conducătorii noștri pentru că ei să fie cu mintea întreagă, cu echilibru, cu discernământ. În acest fel să iubească acest popor și să simtă poporul că este reprezentat." 

Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
» Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
TOP articole