Iar în timpul verii dureroasele colici renale sunt de două ori mai frecvente decât în restul anului. De vină sunt deshidratarea produsă de temperaturile crescute precum și exercițiile fizice mai frecvente, care determina mobilizarea calculilor formați în rinichi.
"Nefrolitiaza sau pietrele la rinichi, cum sunt cunoscute mai popular, este o patologie des întâlnită în practica urologică. Simplificând, înseamnă formarea de pietre la nivelul rinichiului. Pietrele sunt formate din diverse substanţe care prin faptul că se acumulează la nivelul rinichiului favorizează formarea acestora.
Pietrele nu sunt omogene, de obicei litiaza conţine mai multe substanţe şi de aceea şi tratamentele trebuie direcţionate pentru a preveni refacerea lor", a declarat Matei Pisoschi, medic primar urolog.
Litiaza renală este mai des întâlnită la bărbați decât la femei şi, de cele mai multe ori, primul episod apare între vârsta de 30 și 40 de ani.
"Simptomele diferă foarte mult de la caz la caz, ce este important de reţinut e că foarte multe litiaze foarte mult timp nu dau niciun fel de simptomologie, ele sunt descoperite în ziua de azi mai ales prin faptul că ecografia ne ajută să identificăm aceste pietre cu mult înainte ca ele să ne dea simptome.
Pot apărea uneori dureri surde şi prezenţa sângelui în urină, dar foarte rar. De obicei, prezentarea la medicul urolog sau la o cameră de gardă apare atunci când o piatră care s-a format în rinichi pleacă spre vezică urinară pe uriter, producând o durere foarte puternică în plină sănătate, care apare de obicei în spate, în lombar. Este o durere extrem de mare, se spune că este o durere mai puternică decât naşterea", a mai explicat medicul Matei Pisoschi.
Totuşi vestea bună este că există metode de tratament chiar şi pentru cei care ajung atât de târziu la medicul specialist.
"Sunt mai multe tipuri de intervenţii: litotriția extracorporeală, care reprezintă spargerea pietrei fără anestezie, deci este o intervenţie minim invazivă, de obicei pacientul nu stă în spital, pleacă acasă imediat după. Dar ce este de reţinut e că după sparegerea pietrei, pacientul trebuie să elimine el aceste pietre.
Al doilea tip de intervenţie este ureteroscopia flexibilă. Este o metodă endoscopică în care prin interiorul unui orificiu natural înaintăm prin vezica urinară până la nivelul rinichiului, spargem pietrele şi le extragem", a precizat dr. Pisoschi.
În urma acestei intervenţii e necesar ca pacientul să rămână internat în spital pentru cel puţin o zi.
"Mai avem şi nefrolitotomie percutană care reprezintă realizarea unei comunicări între rinichi şi exterior printr-o incizie de 1-2 cm în cazul pietrelor foarte mari şi cu ajutorul unor instrumente se realizează extragerea calculului din rinichi. Şi, nu în ultimul rând, paroscopia şi chirurgia robotică, care în anumite cazuri selecţionate pot fi aplicate pentru rezolvarea acestei litiaze", explică medicul.
Din păcate, este o boală care recidivează, cu o rată de aproximativ 50% după 5-10 ani de la primul episod. Motiv pentru care e foarte important să prevenim.
O altă cauză a apariţiei pietrelor la rinichi, sunt infecţiile frecvente şi netratate în mod corect. Nemaivorbind de calitatea produselor alimentare, care trebuie să fie sănătoase şi moderate.
Iar îndemnul de a ne hidrata bine vara nu ar trebui ignorat. În lipsa unei hidratări suficiente, pierderile de lichide prin transpirație, cauzate de temperaturile ridicate, pot determina o scădere a cantității de urină și, implicit, creșterea concentrației substanțelor și cristalelor urinare, care pot forma astfel calculi.
Litiaza renală se întâlneşte chiar şi la copii, mai rar decât la adulţi, dar nu este exclus. Medicii diagnosticheaza tot mai multi copii cu pietre la rinichi. excesul de carne, deshidratarea si consumul mare de bauturi acidulate pot fi cauzele acestei afectiuni.