Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Cum ne dăm seama că avem "pietre la fiere". Semnul alarmant de pe corp care arată o complicaţie gravă. Dr. Ştefănescu: "Poate duce la moarte"

Cum ne dăm seama că avem "pietre la fiere". Semnul alarmant de pe corp care arată o complicaţie gravă. Dr. Ştefănescu: "Poate duce la moarte"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:30 16 Feb 2024 Modificat la 11:30 16 Feb 2024

"O dietă bogată în grăsimi saturate de origine animală favorizează formarea pietrelor la fiere.

Există, de fapt, două tipuri de pietre la fiere. Există cele cu un procent mare de colesterol şi mai sunt cele de culoare neagră care au o concentraţie mare de bilirubină. 

Cel mai des întâlnim calculii de colesterol. Și da, într-adevăr, consumul de grăsimi favorizează apariția acestui tip de calcul.

Tendinţa este ca după 40 de ani să apară pietrele la fiere şi, odată cu înaintarea în vârstă, frecvenţa lor creşte.

Simptomele pietrelor la fiere 

  • disconfort sau durere în abdomenul superior drept, durere care merge catre umărul drept sau spate
  • greață
  • vărsături
  • dureri gastrice
  • distensie abdominală
  • digestie afectată
  • îngălbenirea ochilor sau tegumentelor (icter)
  • închiderea la culoare a urinii

În ceea ce priveşte îndepărtarea calculilor, s-a constatat că refacere este mai rapidă dacă se realizează extirparea în totalitate a vezicii biliare.

Cu toate acestea, o colecistectomie la vârstă tânără este asociată cu un risc crescut de apariţie a cancerului colorectal.

Este recomandat să ţinem un regim după această operaţie, însă când vorbim despre un regim, părerile sunt împărţite. 

Ar fi bine să avem o dietă sănătoasă, asta însemnând că trebuie să mâncăm carne slabă și pește, că trebuie să mâncăm multe fructe și legume, nuci, semințe crude.

Cât despre simptomele, marea majoritate a pietrelor sunt asimptomatice, deci nu ne dau niciun simptom și putem sta cu ele foarte multă vreme. Cu toate acestea, există nişte crize biliare. Aceste crize se manifestă prin durere în general sub coaste, în partea dreaptă.

Criza biliară mai poate fi însoţită de greţuri, vărsături şi în unele cazuri mai serioase, are loc şi blocarea curgerii bilei în colecist de către calcul. 

Atunci când calculul rămâne blocat, poate apărea icterul, adică ne îngălbenim, poate apărea febra, frisoane şi poate debuta o pancreatită acută. Aceasta este deja o complicaţie destul de severă care poate duce la moarte.

Prevenția pietrelor la fiere

  • nu săriți peste mese
  • slăbiți treptat și nu brusc
  • mâncați mai multe alimente bogate în fibre
  • reducerea consumului de carbohidrați rafinați și zăhar
  • greutate sănătoasă, obezitatea și excesul de greutate pot crește riscul de calculi biliari

Factorii de risc sunt multipli. Unul dintre factori este chiar consumul de anticoncepționale orale. De asemenea, sarcina prin creșterea presiunii abdominale. Un alt factor care se asociază oarecum cu consumul de grăsime este obezitatea, lipsa de lipsa de activitate fizică.

Trebuie să înţelegem că odată ce am avut o criză biliară este foarte probabil că vom avea și altele.", a mai spus chirurgul.

Excesul de grasimi din dieta alimentare duce la aparitia calculilor biliari

  • Pietrele la fiere sunt ereditare
  • Trebuie regim de dupa operatia de scoatere a vezicii biliare
  • Daca exista pietre la fiere, atunci se scot doar acestea, nu si vezica biliara
  • Operatia de scoatere a vezicii biliare este solutia pentru orice calcul al vezicii biliare
Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole