Update: Șoferul vinovat este la audieri la Poliție. Potrivit surselor Antena 3, acest ar fi fost băut și drogat la volan, în momentul producerii accidentului.
Știrea inițială
Un bărbat de 32 de ani a fost ucis duminică dimineață, fiind accidentat mortal pe o trecere de pietoni din București. Șoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins de polițiști, după ce la locul accidentului i-a rămas o plăcuță de înmatriculare.
”În jurul orei 4.40, la intersecția bulevardelor N.Grigorescu cu Constantin Brâncuși a avut loc un accident rutier.
Un autoturism a surprins și accidentat un pieton, care s-a angajat in traversarea carosabilului. În urma accidentului pietonul a decedat.
După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei.
În urma investigațiilor si verificărilor efectuate de polițiștii Brigăzii Rutiere a fost depistat conducătorul autoturismului care a provocat accidentul , acesta fiind in custodia polițiștilor. In cauză se efectuează cercetări față de conducătorul auto pentru săvârșirea infractiunilor de ucidere din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea organelor de poliție, precum și pentru stabilirea situației de fapt.
Șoferul care a omorât un pieton azi noapte a fost prins” informează Brigada Rutieră.