Antena 3 CNN Actualitate Social Două pieţe din Capitală au fost închise şi altele două amendate

Două pieţe din Capitală au fost închise şi altele două amendate

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:37 15 Apr 2020 Modificat la 12:37 15 Apr 2020

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat modul în care comercianții îndeplinesc prevederile Ordonanțelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus, precum și felul în care respectă drepturile consumatorilor, în timp ce derulează activitățile comerciale, intensificate în această perioadă.

Astfel, pieţele Gorjului și Titan 2 - Miniș au fost închise până la remedierea neregulilor constatate, măsură dublată și de sancționarea operatorilor economici care dețin piețele cu amenzi în valoare de 30.000 lei, toate acestea fiind cauzate de nerespectarea prevederilor Ordonanțelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 (nu se respecta distanța socială dintre comercianți, numărul de persoane care să se afle în același timp în incintă, prezența dezinfectantelor la dispoziția comercianților și cumpărătorilor).

La Piața Veteranilor din sectorul 6 al Capitalei, s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3/2020.

La Piața Crângași s-a constatat că nu erau respectate prevederile Ordonanțelor militare (de ex.: deficiențe de marcare a zonei destinate accesului consumatorilor, nespațierea corespunzătoare dintre tarabe), motiv pentru care operatorul economic care deține centrul comercial a primit avertisment, iar neregulile au fost remediate în timpul controlului, activitatea în piață fiind oprită timp de două ore.
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole