Antena 3 CNN Externe Pictorul Howard Hodgkin, o figură importantă a artei contemporane britanice, a murit

Pictorul Howard Hodgkin, o figură importantă a artei contemporane britanice, a murit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:36 09 Mar 2017 Modificat la 22:36 09 Mar 2017

Pictorul şi ilustratorul britanic Sir Howard Hodgkin, o figură importantă a artei contemporane britanice, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunţat joi o cunoscută galerie de artă din Londra, citată de DPA.

Artistul, un cunoscut reprezentant al curentului abstract în arta britanică, a fost distins cu prestigiosul premiu Turner pentru artă vizuală contemporană, în cel de-al doilea an de la înfiinţarea acestei distincţii, în 1985.

Lucrările lui Hodgkin au fost expuse în expoziţii majore din întreaga lume, în ţări precum SUA, India, Germania şi Irlanda, şi în prezent la Hong Kong.

O expoziţie care reuneşte portretele sale abstracte, intitulată "Absent Friends", va putea fi admirată la National Portrait Gallery din Londra începând cu data de 23 martie.

Grupul galeriilor Tate, care cuprinde patru muzee în Londra, Liverpool şi Cornwall, i-a adus un omagiu lui Hodgkin, numindu-l „unul dintre cei mai mari artişti ai generaţiei sale”.

Sursă: Agerpres
Etichete: pictor
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole