Antena 3 CNN Actualitate Cultură Pictorița Smaranda Milu Nemethi a încetat din viață la vârsta de 37 de ani

Pictorița Smaranda Milu Nemethi a încetat din viață la vârsta de 37 de ani

2 minute de citit Publicat la 15:57 14 Mar 2019 Modificat la 15:57 14 Mar 2019

O tânără artistă din Carei, stabilită în București, Smaranda Milu Nemethi, a pierdut lupta cu boala, după ce iniţial a învins cancerul. Boala a revenit însă după câţiva ani, şi a doborât-o.

Smaranda Milu Nemethi era "Sotie, Fiica, Sora, Mătușa, Nora, Prietena. Pictor, Designer, Blogger, Curator. Pacient de cancer", cum se descria pe Facebook. Smaranda s-a născut în 1981, a studiat la Universitatea de Arte Plastice și Design din Cluj Napoca. Era cunoscută drept o iubitoare de artă și o pictoriță apreciată.

În anul 2014 Smaranda a aflat că răceala puternică cu care se confruntă deja de ceva timp era de fapt un cancer pulmonar în stadiul patru, cu metastază cerebrală frontală, scrie Gazeta de Nord-Vest.

După mai multe investigații efectuate la diverse centre medicale din București și o intervenție chirurgicală suferită pe creier, dar mai ales în speranța că ar putea primi un diagnostic acceptabil cu privire la starea ei de sănătate, Smaranda a decis să apeleze la serviciile medicilor din Germania, care în urma unei noi evaluări, au definit mărimea și extinderea tumorii cancerigene ca fiind caracteristică stadiului 3.

“Când am aflat că mai am puţin de trăit, am avut de ales între a fericită sau tristă.  Am ales să fac tot ce îmi stă în putinţă să îi fac fericiţi pe ai mei şi aceasta a fost prima lecţie pe care am primit-o de la cancer. Apoi au urmat multe altele şi asa am început să scriu blogul de pe www.helpsmaranda.com, care a devenit sursa de inspiraţie pentru alţi pacienţi, care au început să mă sune şi să-mi ceară sfaturi. Îmi părea rău pentru ei, dar m-am bucurat că experienţa mea îi poate ajuta pe alţii” , povestea Smaranda.

Crede cu tărie că toţi suntem aici ca să învăţăm din experienţele pe care le trăim după cum crede că această existenţă o trăim într-o combinaţie de Destin, Liber arbitru şi Karma.

“Simt că încercările pentru această viaţă sunt deja pregătite, chiar dacă eu nu ştiu care sunt. Sunt aşezate de-a curmezişul pe drumul pe care am ales să-l parcurg. Acesta e destinul. Eu am libertatea să le ocolesc sau să le înfrunt şi să învăţ ceva. Acesta e liberul arbitru.Dacă voi trece cu graţie sau cu greutate peste aceste obstacole cu sau fără ajutorul pe care îl voi primi de cei care mă iubesc, ţine de Karma”, mai spunea sătmăreanca.

Aceasta deschisese împreună cu soțul ei o cafenea în centrul Bucureștiului, de pe urma căreia să-și poată plăti tratamentul costisitor.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole