Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Augustin Lazăr, a avut o întrevedere cu directorul general al EUROPOL, Robin Wainwright, în cadrul unei vizite oficiale efectuate în Olanda, discuțiile axându-se pe criminalitatea organizată și terorism, informează, un comunicat al PÎCCJ.
Potrivit sursei citate, vizita în Olanda a procurorului general a fost ocazionată de participarea la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali ai Statelor membre UE, eveniment anual organizat la sediul Eurojust.
„Cu acest prilej, în cursul zilei de ieri, 9 octombrie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a avut o întrevedere cu directorul general al EUROPOL, domnul Robin Wainwright, în cadrul căreia au fost abordate subiecte privind tendințele și evoluțiile fenomenului criminalității organizate și terorismului, expertiza oferită de Europol în cursul investigațiilor transfrontaliere precum și cooperarea cu România în domeniu", arată comunicatul.
Totodată, Augustin Lazăr s-a întâlnit și cu președintele board-ului Procurorilor Generali din Olanda, Gerrit van der Burg, discutând cu acesta despre cooperarea dintre cele două parchete și digitalizarea investigației penale, și a efectuat o vizită la Curtea Penală Internațională, unde a avut o întrevedere de lucru cu procurorul Curții Penale Internaționale, Fatou Bensouda.
La aceste evenimente a mai participat, din partea Ministerului Public, procurorul în cadrul Serviciului de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe din cadrul PÎCCJ Nadina Spînu.