Antena 3 CNN Actualitate Social Piața cu oale de lut, invadată de chinezi: „Dacă un om mănâncă zilnic din ele, se poate îmbolnăvi”

Piața cu oale de lut, invadată de chinezi: „Dacă un om mănâncă zilnic din ele, se poate îmbolnăvi”

1 minut de citit Publicat la 12:57 17 Iul 2019 Modificat la 12:57 17 Iul 2019

Oalele de lut autentice, cu smalţ ecologic, care nu dăunează sănătăţii, sunt tot mai greu de găsit şi mai ales de deosebit de ceramica făcută de chinezi, cei care au copiat modelele tradiţionale româneşti şi au invadat pieţele de la noi, profitând de lipsa unei legi care să apere produsul autentic, tradiţional, a declarat miercuri, muzeograful Karla Roşca, specialist în ceramică la Muzeul ASTRA din Sibiu. 

"Chinezii lucrează de mult şi vând şi în Târgul Olarilor din Sibiu, pentru că nu există legi în România care să protejeze produsul autentic şi meşteşugarii şi care să intre în pieţe şi să spună, conform legii, piesa aceasta nu este autentică, este cu smalţ de plumb, nu se poate folosi pentru gătit, nu este cu smalţ ecologic. În străinătate, dacă te găseşte cu aşa ceva, îţi închide standul. Această lege ţi-ar proteja şi sănătatea", a explicat Karla Roşca. 

Potrivit sursei citate, un simplu cumpărător, care nu este specialist sau olar, reuşeşte cu greu să deosebească un autentic de un fals. 

"Este greu să deosebeşti, de aceea noi organizăm în târg şi workshopuri pentru public", a precizat Karla Roşca. 

Ceramica românească tradiţională nu este doar autentică, dar şi sănătoasă, iar falsurile ne pot şi îmbolnăvi, pentru că aceste vase de ceramică conţin o cantitate mai mare de plumb şi nu sunt arse la temperatura optimă, a mai spus ea. 

"Dacă un om mănâncă zilnic din ele, se poate îmbolnăvi, mai ales cele care sunt acide. Iar prin fierbere, smalţul de plumb intră în consistenţa alimentelor. Ai noştri folosesc şi smalţ de plumb şi ecologic. Smalţul ecologic este pe bază de oxizi care nu sunt periculoşi pentru sănătate. Au şi o cantitate de plumb, dar arderea este foarte bine făcută, adică trebuie să ajungi la o ardere de 1.200 de grade, ca plumbul să se topească", a arătat Karla Roşca. 

În Muzeul în aer liber din Pădurea Dumvrava Sibiului a început, miercuri, Târgul "Frumos. Ceramic. Folositor", care reuneşte 30 de olari din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria. Vizitatorii au ocazia, până duminică, să vadă cum se fac oalele autentice, să le cumpere şi chiar să mănânce din ele preparate gătite de bucătari olari. 

Sursă: Agerpres
Etichete: chinezi
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole