Astfel, conform prospectului distribuit de autorităţile britanice, vaccinul creat de Pfizer şi BioNTech va putea fi administrat persoanelor cu vârste peste 16 ani.
Vaccinul acţionează prin declanşarea producţiei naturale de anticorpi şi stimulează imunizarea împotriva coronavirusului.
Noul vaccin va fi distribuit în două doze, administrate la o distanţă de 21 de zile şi ar urma să devină eficient în aproximativ 7 zile de administrarea celei de-a doua doze.
Potrivit prospectului, efectele secundare sunt împărţite pe trei categorii.
Cât de comune sunt febra, inflamaţiile şi umflarea gangionilor
Efectele foarte comune pot să apară la peste o persoană din 10 şi constau în durere la locul injecţiei, oboseală, durere de cap, durere musculară, frisoane, durere a articulaţiilor, febră.
Efectele comune este posibil să se manifeste la cel mult o persoană din 10 şi se referă la inflamaţii la nivelul înţepăturii, roşeaţă la locul înţepăturii, greaţă.
Efectele rare pot afecta până la o persoandă dintr-o sută şi se traduc prin creşterea ganglionilor limfatici şi stare generală de rău.