În data de 23 decembrie, domnul Ministru Nelu Tătaru a semnat un Ordin de Ministru prin care m-a numit în funcția de Manager Interimar pe o perioada de 6 luni. În dată de 4 ianuarie, Domnul Voiculescu m-a revocat din funcție printr-un Ordin de Ministru care are la baza un referat din 6 ianuarie.
Ordinul de Ministru prin care a fost numit un nou manager este dinaintea referatului prin care am fost demis. Întrebat dacă a primit vreo explicație pentru această schimbare, acesta a spus că nu ii s-au comunicat motivele pentru care a fost demis.
"Mai mult decât atât, la o jumătate de ora, au schimbat și Consiliul de Administrație al Spitalului Județean." a povestit Petru Șușcă, sâmbătă, la Antena 3.
"Sunt mai mult decât convins că acest Deputat care a plecat de la Cluj la Buzău este în spatele acestei mârșavii", a spus Șușcă, făcând referire la deputatul USR Emanuel Ungureanu.
„Șușca a făcut extraordinar de mult rău sistemului sanitar. Eu vorbesc despre abuzurile sale cu mult timp înainte de a fi politician. Am scris ca jurnalist despre mizeria din Spitalul Județean Cluj, am filmat circuitul hranei care se transporta împreună cu deșeurile toxice.
Șușca l-a oprit pe profesorul Ciuce și alți doctori remarcabili de la Chirurgie 1 să opereze copii, i-a dat in judecată, a determinat plecarea doamnei profesor Hagău, a doamnei Mariana Matei, un chirurg vascular de excepție.”, declarase Emanuel Ungureanu pentru presa locală.