Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat un control pe platforma de la Petromidia, după ce oamenii din Năvodari au depus mai multe reclamaţii.
Astfel, comisarii au descoperit poluare în zona în care reprezentanţii companiei efectuau lucrări de curăţenie a instalaţiei de rafinare care a explodat pe 2 iulie 2021.
Trei oameni şi-au pierdut viaţa în urma exploziei uriaşe de la Petromidia.
"Pentru solutionarea unor petitii transmise instituției noastre în perioada 13.07.2021-20.07.2021 de către cetățenii din Năvodari, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Constanța au efectuat verificări pe platforma industrială Petromidia unde se desfășurau în lucrări de revizie - curatare instalații rafinare ca urmare a incidentului produs în data de 02.07.2021.
S-a constatat ca în timpul efectuării lucrărilor de reparații/revizie nu s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea poluării, iar pentru neconformitatile constatate s-a aplicat sancțiune contravențională, conform prevederilor Legii 278/2013 privind emisiile industriale, art. 11, litera a în valoare de 100 000 lei", se arată într-o informare a Gărzii de Mediu.