Antena 3 CNN Externe Acuzat de înaltă trădare în favoarea separatiștilor din Donbas, fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko se va apăra în libertate

Acuzat de înaltă trădare în favoarea separatiștilor din Donbas, fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko se va apăra în libertate

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:59 19 Ian 2022 Modificat la 16:00 19 Ian 2022

Parchetul ucrainean ceruse încarcerarea lui sau plata unei cauţiuni de 30 de milioane de euro.

După aflarea deciziei, Petro Poroșenko şi apropiații săi au cântat imnul național în sala de judecată.

Anterior, în afara tribunalului, susținătorii fostului președinte au avut altercații cu poliția.

În vârstă de 56 de ani, Petro Poroşenko este acuzat de înaltă trădare într-un dosar legat de finanțarea combatanților separatiști pro-ruşi prin vânzări ilegale de cărbune în anii 2014-2015.

El riscă până la 15 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Potrivit fostului președinte, dosarul împotriva lui este orchestrat politic de aliații succesorului său, Volodimir Zelensky.

Acesta l-a învins pe Poroşenko la scrutinul prezidențial din 2019, într-o campanie în care actualul președinte a mizat pe mesajul combaterii corupției și a influenței oligarhilor.

Acum, partidul lui Poroşenko îl acuză pe Zelensky de tentative de a reduce la tăcere opoziția.

Mulți observatori ai vieții politice din Ucraina apreciază că deschiderea acestui proces vine într-un moment nepotrivit, pentru că distrage atenția de la pregătirile Ucrainei în fața unei eventuale ofensive militare a Rusiei.

Prezent miercuri la Kiev în contextul tensiunilor militare de la granița ruso-ucraineană, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, le-a cerut politicienilor ucraineni să facă front comun împotriva Moscovei.

''Cred că unul din vechile obiective ale Rusiei a fost să încerce să provoace diviziuni, între țări şi în interiorul lor, şi pur şi simplu nu-i putem lăsa să facă asta'', a spus Blinken în timpul întâlnirii cu Volodimir Zelensky.

''Așadar, mesajul nostru pentru toți prietenii de aici, pentru toți liderii politici ai Ucrainei şi în egală măsură pentru cetățenii ei, este să fiți solidari şi să mențineți această unitate, să o consolidați. Niciodată acest lucru nu a fost atât de important, mai ales când țara se confruntă cu posibilitatea unei noi agresiuni rusești'', a îndemnat secretarul de stat al SUA.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole