Duminică, 8 august, în jurul orei 14:00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat de către dispeceratul unității de poliție la o adresă din raza de competență, deoarece locatarii unui bloc reclamau că nu se pot odihni datorită muzicii și a scandalului pe care îl provoacă pe casa scării un vecin.
Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat ușor apartamentul de unde se auzea muzica, iar în fața ușii și pe casa scării oamenii legii au observat că sunt sticle, pahare și căni sparte. Din apartament se auzea muzică și sticle care erau sparte de podea. Întrucât exista pericolul ca bărbatul să-și producă răni grave datorită sticlei sparte, jandarmii au intrat în locuință și l-au extras, după care au solicitat sprijinul unui echipaj medical.
Bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, le-a spus jandarmilor că a fost părăsit de soție și copil și că în urmă cu o zi a avut o dispută cu un coleg la locul de muncă, iar aceste probleme l-au copleșit și l-au făcut să își piardă controlul.
Echipajul medical a hotărât transportarea bărbatului la Spitalul de Psihiatrie, iar jandarmii i-au aplicat o amendă în cuantum de 800 lei pentru tulburarea liniștii publice.
Cei doi căței aflați în domiciliu au fost luați de către fiul acestuia, care l-a spus jandarmilor că acest comportament este unul obișnuit pentru tatăl său.