Antena 3 CNN Actualitate Petre Roman, înfrângere la CEDO, în procesul deschis României

Petre Roman, înfrângere la CEDO, în procesul deschis României

<1 minut de citit Publicat la 15:16 30 Sep 2019 Modificat la 15:16 30 Sep 2019

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins procesul deschis de către fostul premier, Petre Roman, care s-a plâns că i-au fost încălcate mai multe drepturi pe durata procedurii administrative demarate de ANI, care au dus la pierderea mandatului de deputat în 2015. 

Curtea Europeană a mai respins ca inadmisibile şi alte 7 cereri similare făcute de funcţionari sau aleşi locali care se plângeau de anchetele ANI deschise împotriva lor, relatează publicaţia Ziare.com.  

În martie 2014, ANI a anunţat că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu dată de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată. Fostul premier al României putea contesta acest raport ANI în 6 luni, dar a făcut acest lucru la o instanţa greşită, Tribunalul Bucureşti, în loc de Curtea de Apel Bucureşti. Raportul a rămas definitiv, aşa că ANI a solicitat revocarea din funcţie a parlamentarului. Drept urmare, pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului deputatului Petre Roman.   Camera Deputaţilor a luat act, pe 9 februarie 2015, de încetarea mandatului de deputat al lui Petre Român şi a aprobat vacantarea acestui loc de deputat.

 

Etichete: Petre Roman CEDO ANI
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole