Antena 3 CNN Actualitate Petre Florin Manole: "Taxa de solidaritate ar aduce mai mulți bani la buget, mai mulți bani pentru Educație"

Petre Florin Manole: "Taxa de solidaritate ar aduce mai mulți bani la buget, mai mulți bani pentru Educație"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:45 30 Mai 2023 Modificat la 16:45 30 Mai 2023

Florin Manole, președintele Partidului Social Democrat Sector 1, a transmis, într-un mesaj postat pe Facebook, că taxa de solidaritate este soluția care poate asigura creșterea bugetului destinat Educației, fiind o propunere prezentată de PSD încă din 2022.

"Taxa de solidaritate pentru a crește bugetul educației a fost propunerea PSD încă de la mijlocul anului 2022.

Este și astăzi o soluție, probabil singura, pentru a suplimenta bugetul exact acolo unde o cer mii de profesori greviști.

Și asta fără a împovăra pe cei ce deja plătesc, ci luând echitabil de la marile corporații care în ultimii ani au făcut profituri foarte mari.

Citește și: Sindicaliştii au încheiat discuţiile cu Klaus Iohannis: "A promis că se va implica!". Se opreşte sau nu greva profesorilor?

Dincolo de ideologii și lozinci, taxa de solidaritate ar aduce mai mulți bani la buget, mai mulți bani pentru educație.

Și dacă această măsură de stânga nu place, nu văd o măsură de dreapta care să rezolve ceva.

Pentru că nu, soluția nu a fost și nu este să pui drepturile salariale în legile educației, când locul lor este în legea salarizării.

Acel demers nu ar fi adus niciun leu și ar fi pierdut 3 miliarde de euro pentru România, bani din PNRR, bani atât de necesari astăzi.

Nu în ultimul rând, situația actuală nu este doar despre salarii și buget ci și despre elevi, iar pentru ei, pentru cei din clasele a VIII-a și a XII-a, revenirea la cursuri și susținerea examenelor ar fi un pas spre consens din partea sindicatelor", a scris Florin Manole, pe Facebook.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole