Antena 3 CNN Politică Scandal în Parlament pe legea care interzice mâncarea cu gândaci. Petre Daea: ”Să nu ne apucăm să mâncăm greieri”

Scandal în Parlament pe legea care interzice mâncarea cu gândaci. Petre Daea: ”Să nu ne apucăm să mâncăm greieri”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 14:14 15 Noi 2022 Modificat la 15:04 15 Noi 2022

Liberalii şi social-democraţii au cerut o lege nouă aşa încât România să nu ajungă să aibă ferme de viermi.

Totul a pornit după ce Uniunea Europeană a autorizat folosirea a 4 insecte în produsele alimentare. Nu este vorba, însă, despre nicio obligativitate.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat în direct la Antena 3 CNN că el nu se poate pronunța în acest scandal, dar își menține părerea, spunând că românii au ce mânca și nu este cazul să ajungă să consume gândaci.

”Mă puneți într-o situație delicată, spunând să interpretez ceea ce organul reprezentativ, suprem, unic, autoritate legiuitoare, dezbate acum. Eu nu mă pronunț din acest punct de vedere și las să fie dezbaterile acolo unde sunt, iar prin hotărârea și prin votul Parlamentului putem constata ceea ce trebuie să facem.

Eu rămân constant și, în același timp, consecvent. Constant în abordarea acestei problematici și consecvent, spunând de fiecare dată să lăsăm această preocupare a altora și noi să ne apucăm să facem ce trebuie în țară, să întoarcem brazda țării, să îngrijim animalele, să scoatem din rodul pământului acele bucate pe care le putem pune pe masă, în așa fel încât să ne hrănim. Să îi lăsăm pe alții să se hrănească cu ce doresc, dacă doresc.

Noi trebuie să rămânem în vadul acesta al preocupărilor pe care le-am avut și le avem, să consumăm produsele noastre și să nu ne apucăm să mâncăm greieri, gândacii sau altceva.

(...) Eu am combătut lăcustele, pentru că au distrus culturile, știm foarte bine că ele, atunci când pornesc în spațiul acesta pe care îl vedem deschis, știindu-se că agricultura se face sub cerul liber, ele năpădesc asupra culturilor și distrug culturi întregi. Știm de asemenea și că viermele de făină nu se face în afara pâinii”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Etichete: petre daea gandaci
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole