Antena 3 CNN Actualitate Petre Daea vrea să împânzească teritoriul ţării cu rachete antigrindină de 3.200 de euro bucata

Petre Daea vrea să împânzească teritoriul ţării cu rachete antigrindină de 3.200 de euro bucata

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 11:26 19 Aug 2022 Modificat la 11:47 19 Aug 2022

Ministerul Agriculturii anunță că anul acesta au fost lansate 3301 de rachete antigrindină, iar intervenţiile vor continua şi în perioada următoare.

Rachetele antigrindină au fost lansate din 99 de puncte operaționale aflate în Prahova, Iași, Vrancea, Oltenia, Timiș și Mureș.

Costul total al rachetelor lansate anul acesta se ridică la 10,7 milioane de euro. 

Petre Daea spune că sistemul cu rachete antigrindină va fi extins pentru toată suprafața României, potrivit unui interviu acordat pentru digi24.ro.

Anul trecut au fost cheltuite 86,2 milioane de lei (circa 17,6 milioane de euro) pe aceste rachete antigrindină, adică 78,5 % din bugetul de execuție al instituției. În același document se spune că pe parcursul anului trecut, din aprilie și până în octombrie, au fost lansate 5276 de rachete antigrindină.

Un calcul simplu arată că prețul pentru achiziția și exploatarea operațională a unei singure rachete antigrindină este de circa 3200 de euro. 

De asemenea, în cadrul aceluiaşi interviu, ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat că sistemul cu rachete antigrindină este foarte eficient și că el se va extinde în perioada următoare .

“Este un sistem atât de eficient încât vrem să-l extindem pentru întreaga suprafață a României”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii spune că s-au făcut “măsurători fundamentate științific” care au demonstrat că folosirea acestor rachete “nu reprezintă nici un risc”.


 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole