"Nu putem înțelege un calcul care nu are în vedere situație specifică a fiecărei țări știindu-se de eforul pe care l-a făcut România pe culoarele acestea de solidaritate, dar mai ales importurile foarte mari a produselor din Ucraina la prețuri foarte mici, care au bulversat piața țării noastre și de aici pierderi pentru fermierii români.
Aceste cantități au intrat în România mergând pe două direcții.
Direcția de tranzit și cererea consumatorilor din România văzând un preț mai favorabil.
Am făcut analize complexe și am dat datele la timp și foarte exact.
Citește și: Eşec al ministrului Petre Daea la negocieri. Bani puţini pentru fermierii români
Nu am înteles nici noi diferența dintre România și Polonia. Am întrebat Comisia și am primit un răspuns pe o formulă de calcul pe care am contestat-o în prezența comisarului în urma unei discuții", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru Antena 3 CNN.