Peter Brook, vizionar al teatrului mondial, a murit la vârsta de 97 de ani

Brook a redefinit modul în care gândim teatrul cu producțiile sale de la Royal Shakespeare Company din Stratford; la Bouffes du Nord, sala de muzică pariziană dărăpănată în care și-a făcut bază pentru mai bine de 30 de ani precum și în satele africane, unde actorii săi au improvizat spectacole.

Multe dintre producțiile sale au fost celebrate pentru că au dezbrăcat teatrul de superfluu și au distilat drama până la esențial, prezentate cu un ochi limpede și o notă elegantă.

Versiunea emblematică a lui Brook din 1970  a piesei ”Visul unei nopți de vară”, influențată atât de un balet Jerome Robbins, cât și de Circul de la Peking, a fost interpretată în întreaga lume. Erau prezente în decor trapeze, piloni și o pădure de sârmă de oțel.

În alte producții revelatoare Shakespeare, i-a regizat pe John Gielgud, Laurence Olivier, Paul Scofield, Adrian Lester și Natasha Parry, cu care Brook era căsătorit. Producțiile sale s-au remarcat pentru diversitatea lor.

De asemenea, a regizat muzicaluri, a pus în scenă piesa de protest anti-războiul din Vietnam, a creat împreună cu Ted Hughes o versiune experimentală a mitului prometeic și, într-o carieră franceză, în 1985, a montat o versiune a epopeei ”Mahabharata” de nouă ore.

S-a întors la epopeea sanscrită cu producția sa din 2016, ”Battlefield”, pusă în scenă cu colaboratoarea sa de multă vreme Marie-Hélène Estienne.

Unul dintre cei mai vizionari și influenți gânditori ai teatrului, a scris mai multe publicații, inclusiv ”The Empty Space” (Spațiul gol), a căror deschidere i-a subliniat viziunea: „Pot lua orice spațiu gol și îl numesc o scenă goală. Un bărbat trece prin acest spațiu gol, în timp ce altcineva îl privește și asta este tot ceea ce este necesar pentru ca un act de teatru să fie angajat.”

S-a născut la Londra pe 21 martie 1925 și, la vârsta de șapte ani, a jucat singur pentru părinții săi o versiune de patru ore a lui Hamlet. După ce a urmat Magdalen College, Oxford, a ajuns la Royal Opera House, regândind opera ”Salome” a lui Richard Strauss, cu desene de Salvador Dalí.

El l-a regizat pe Olivier în rolul lui Titus Andronicus la Stratford pentru Royal Shakespeare Company în 1955, iar când Peter Hall a devenit director artistic al RSC în 1958, l-a rugat pe Brook să-l asiste acolo.

Producțiile RSC ale lui Brook au inclus o punere în scenă a piesei ”Regele Lear” din 1962 – piesa pe care o considera „realizarea supremă a teatrului mondial”.

Mai multe dintre spectacolele sale au ajuns pe Broadway, inclusiv avangarda ”Marat/Sade”, care a câștigat premiul Tony pentru cea mai bună piesă în 1964. 

În 1970, Brook s-a mutat la Paris, unde a înființat Centrul Internațional de Cercetare Teatrală. Compania a vizitat Africa, unde actorii săi au oferit spectacole care „nu foloseau nimic care să corespundă teatrului vremii – am vrut să jucăm pentru un public care nu era condiționat de nimic”.

În 1974, a transformat o sală de muzică, neglijată, situată în spatele gării Gare du Nord într-o destinație esențială pentru iubitorii de teatru: Bouffes du Nord.

Clădirea dărăpănată a avut parte doar de o renovare minimă, așa că pereții au rămas la fel de pârjoliți ca atunci când i-a găsit Brook. A deschis teatrul cu o producție a lui ”Timon din Atena”, iar aplauzele au doborât bucăți din tavan.

”The Man Who”, care a avut premiera la Paris în 1993, a fost inspirat de cartea neurologului Oliver Sacks, ”The Man Who Mistook His Wife for a Hat”, care a revizuit tulburările pacienților lui Sacks. Cercetările neurologice proprii ale lui Brook au condus la piesa ”The Valley of Astonishment”, despre sinestezie, creată împreună cu Estienne și interpretată la Young Vic la Londra.

Brook i-a regizat pe Scofield și Lester în rolul lui Hamlet pentru ecran, precum și pentru scenă, iar Mahabharata lui a devenit, de asemenea, un serial TV epic. 

Într-un interviu din 2017 cu Michael Billington, Brook a vorbit despre cât de important este „să înotăm împotriva curentului și să realizam tot ce putem în domeniul ales. Soarta a dictat că al meu era cel al teatrului și, în cadrul acestuia, am responsabilitatea de a fi cât de pozitiv și creativ pot”.

Brook s-a căsătorit cu actrița Natasha Parry în 1951 și au avut doi copii, Irina și Simon, care au devenit ambii regizori de teatru. Parry a murit în 2015.