Antena 3 CNN Actualitate Peste o sută de turiști moldoveni care intenționau să ajungă la Brașov, opriţi la Râmnicu Sărat din cauza viscolului

Peste o sută de turiști moldoveni care intenționau să ajungă la Brașov, opriţi la Râmnicu Sărat din cauza viscolului

1 minut de citit Publicat la 20:16 06 Ian 2017 Modificat la 20:16 06 Ian 2017

Peste o sută de turişti din Republica Moldova, care intenţionau să sărbătorească Crăciunul pe rit vechi în judeţul Braşov, au fost nevoiţi să rămână peste noapte în municipiul Râmnicu Sărat, nemaiputându-şi continua drumul din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, scrie Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Sărat, în primul autocar se aflau 51 de persoane, iar în al doilea 56, care vor înnopta în trei pensiuni din zonă.

'Am înţeles că voiau să petreacă sărbătorile la Braşov şi la Bran-Moeciu (...) Noi am primit un telefon din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, i-am primit la Primărie, le-am oferit un ceai cald, un sandviş, i-am îndrumat apoi spre un supermarket şi o pensiune din apropiere şi au hotărât să înnopteze acolo. Al doilea grup, sosit puţin mai târziu, va fi cazat la două pensiuni, în curând vor sosi patronii să îi preia', a declarat Aurel Sfinteş, unul dintre angajaţii Primăriei.

Judeţul Buzău s-a aflat în cursul zilei de vineri sub avertizare meteorologică de cod roşu, iar ulterior meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de viscol până la ora 23,00.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la ora 18,45 în judeţul Buzău erau în continuare închise circulaţiei DN2C între localităţile Buzău-Slobozia, DN2E85 între localităţile Buzău-Râmnicu Sărat-Urziceni, cu excepţia sectorului Buzău-Spătaru, unde există restricţie de 7,5 tone, DN2B între localităţile Buzău-Brăila şi DN22 Râmnicu Sărat-Brăila.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole