Antena 3 CNN Actualitate Social Peste jumătate din românii care au plecat din țară și vor să investească în România, nu o pot face. Care este motivul

Peste jumătate din românii care au plecat din țară și vor să investească în România, nu o pot face. Care este motivul

2 minute de citit Publicat la 16:34 04 Oct 2017 Modificat la 16:34 04 Oct 2017

Mai mult de jumătate dintre românii emigrați vor să investească în România, în special în turism și agricultură, însă principala lor barieră este corupția din țară, se arată într-un studiu comandat de RePatriot și realizat de Open-I Research.

„56% dintre românii emigrați vor să investească în România (iar cei din Marea Britanie vor să investească în România în pondere de 69%), considerând că cele mai atractive domenii sunt turismul (37%) și agricultura (38%), însă principala lor barieră este corupția din țară”, se arată în document.

Marius Bostan, inițiatorul RePatriot, susține că, pentru a investi în țara lor, românii au nevoie de încredere și de oportunități, au nevoie de exemple de succes în care să se regăsească.

„Corupția, birocrația și neîncrederea în clasa politico-administrativă sunt principalele bariere pentru repatrierea prin antreprenoriat. Încercăm să micșorăm aceste bariere prin puterea exemplului, prin platforma RePatriot, prin întâlniri directe în care lucrăm împreună, umăr la umăr, pentru a genera plusvaloare afacerilor noastre și României”,  a spus Bostan. 
  
Conform studiului, pentru românii care vor să se întoarcă, principalul motiv este regăsirea „cuibului”, iar 68% spun că vor să fie 'din nou acasă”.

„Foarte promițător, 47% vor să facă ceva pentru România, iar 39% vor să înceapă o afacere în țară. Dintre românii din Marea Britanie care vor să se întoarcă în țară, 56% vor să înceapă o afacere. Ei se declară optimiști cu privire la potențialul de schimbare al României și, în plus, vor să folosească aici lucrurile pe care le-au învățat și să ajute la schimbarea în bine a mentalității românești ('Vreau să aduc o cultură a responsabilității în România). 43% dintre românii din diaspora estimează că în următorii ani lucrurile se vor îmbunătăți în România, iar 26% cred că lucrurile se vor înrăutăți”, menționează sursa citată. 
   
Adina Nica, managing director Open-I Research a precizat că dintre românii care nu vor să se întoarcă în țară (43% din românii emigrați), 82% declară că principalul motiv este corupția și 70% clasa politică.

„Dacă aceste probleme s-ar ameliora, împreună cu îmbunătățirea sistemului sanitar și reducerea birocrației, aceștia ar lua în considerare repatrierea. Din păcate, cei care nu vor să se întoarcă în țară sunt cei în care s-a investit cel mai mult pentru educație în ultimii ani, ei având, mai mult decât media, studii superioare și vârsta între 25 și 45 de ani”, a precizat Adina Nica.

71% dintre românii din străinătate au transferat bani în țară în ultimele 12 luni (procentul cel mai mare se înregistrează la emigranții din Spania, 78%).   
   
 

Sursă: Agerpres
Etichete: romanii România tara
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole