Antena 3 CNN Economic Peste 63.000 de vouchere pentru alimente, blocate. Anunțul de ultimă oră făcut de Marcel Boloș

Peste 63.000 de vouchere pentru alimente, blocate. Anunțul de ultimă oră făcut de Marcel Boloș

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:35 19 Sep 2022 Modificat la 11:37 19 Sep 2022

Este vorba despre 63.000 de vouchere pentru alimente care au fost blocate pentru că beneficiarii lor cumulau venituri de peste 1.500 de lei. 

În acest caz, ei urmează acum să primească vouchere pentru alimente în valoare de 50 de euro.

"Au fost blocat 63.000 de vouchere sociale. Beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei. 

Pe viitor, beneficiarii de pensii sociale (1000 de lei) vor primi voucherul de 50 de euro. 

Se fac confruntări permanente cu cei de la ANAF pentru a vedea dacă mai sunt şi altii. 

În caz că mai sunt descoperiţi, voucherele sunt blocate", a anunţat, luni, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

În ce situaţii se blochează voucherele pentru alimente. Boloş: "Există riscul de a retrage cardurile sociale"

Românii care au voucherele pentru alimente trebuie să ştie că există riscul de blocare a tichetelor sociale în anumite cazuri.

În plus, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă sancţiuni drastice pentru românii care cumpără alcool sau tutun cu voucherele de alimente date de Guvern.

Marcel Boloş anunţă că amenzile în cazul celor care cumpără alcool sau tutun cu voucherele pentru alimente ajung până la 6.500 de lei. De asemenea, aceştia riscă să le fie blocat cardul.

Lista actualizată a magazinelor unde poţi cumpăra cu tichete sociale

Vouchere alimente 2022. Cât timp poți să faci cumpărături cu tichetele sociale | Banii ”expiră” după o perioadă

Vouchere alimente 2022. Banii de pe tichetele sociale pentru alimente au o anumită perioadă de timp în care pot fi folosiți.

”Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Astfel, banii de pe tichetele sociale trebuie utilizați în cel mult un an de zile de când sunt disponibili pe voucherele de alimente", arată Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Unde te poţi adresa, dacă nu ai primit voucherele pentru alimente

Vouchere alimente 2022. Persoanele care nu au primit tichetele sociale pentru alimente se pot adresa fie Ministerului Muncii, fie Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în funcţie de problema pe care o au.

"Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. 

Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române", informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ce poţi să cumperi din cei 250 de lei, banii de pe voucherele de alimente | Nu se dă rest

Vouchere alimente 2022. Ulei, făină, zahăr, legume, carne şi lactate - cam asta se poate cumpăra pe tichetele sociale pe care pensionarii le-au primit de la stat.

Un experiment realizat în acest sens arată cu ce puteţi umple coşul pentru a vă încadra în suma de 250 de lei, potrivit dcnews.ro.

În acest an, voucherele de alimente se mai acordă de trei ori.

Vouchere alimente 2022. Românii pot pierde tichetele sociale | Anunţul făcut de Ministerul Investițiilor

Vouchere alimente 2022. Lista beneficiarilor de vouchere sociale pentru alimente este actualizată de Ministerul Muncii pe baza criteriilor de eligibilitate referitoare la venitul maxim lunar.

Există mai multe criterii pe baza cărora românii care primesc acum voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei pot fi excluși din program, spune Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Listele beneficiarilor sunt actualizate lunar de Ministerul Muncii, iar aceste liste pot suferi modificări de la lună la lună.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole