Decizia suplimentării personalului din armată vine în contextul războiului din Ucraina.
România are 70.000 de militari activi şi 60.000 în rezervă, cifră considerată total insuficientă pentru o capacitate robustă de răspuns militar în caz de criză.
Sunt multe persoane care vin şi din sistemul de voluntariat al armatei, acolo unde ministrul Vasile Dîncu a stat de vorbă cu oamenii şi a aflat ce îşi doresc aceştia.
Deşi cei 5.000 de oameni s-au înscris în câteva săptămâni pentru cele 1.500 de posturi, înscrierile continuă.
Se fac angajări în armată | Ce salariu are un militar profesionist şi un rezervist voluntar
Peste 1.000 de posturi sunt libere în Armata Română, pentru soldaţi profesionişti, atât în Capitală, cât şi în ţară.
Pentru aceste posturi, salariile pleacă de la 3.000 de lei net, dar au mai fost scoase la bătaie şi peste 800 de posturi pentru rezervişti voluntari, a mai anunţat Ministerul Apărării.
Cei care îşi doresc o carieră militară, de soldat sau gradat profesionist, se pot înscrie în campania de recrutare şi selecţie, termenul-limită pentru depunerea dosarelor fiind 17 iunie 2022.
Care este salariul unui soldat profesionist
Salariul unui astfel de militar profesionist pleacă de la 2.500 de lei, la care se adaugă unele sporuri precum norma de hrană, beneficiile fiind de aproximativ 3.000 de lei.
Pentru unele funcţii, în funcţie de arma aleasă, salariul poate depăşi chiar şi 4.500 de lei. Oricum, în orice post, solda va creşte cu 3% la fiecare trei ani.
Detalii suplimentare pot fi obținute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector.
Datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet a MapN, la adresele: https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php și https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.
Ce salarii sunt în Armata Română. Cât câștigă un soldat, un ofiţer şi un funcţionar
Salariul unui soldat pentru anul 2022 sau solda de funcție este de 2.500 de lei pe lună, conform legii, dar veniturile sale sunt rotunjite cu sporuri, prime și indemnizații.
La vârful ierarhiei militare, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori salariul de bază minim brut.
Câți bani primesc rezerviștii voluntari care stau acasă. Ei câştigă şi salariu, și soldă
Armata română caută 800 de rezervişti voluntari, iar ceea ce nu mulţi ştiu este că aceştia îşi iau şi salariul de la locul de muncă, dar şi solda.
În prezent, sunt libere peste 800 de posturi pentru ofiţeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, iar dosarele se pot depune în perioada 16 mai -10 iunie.
După înrolare, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum trei ani.