Scumpirile sunt la ordinea zilei în această primăvară, iar în aceste condiţii pensionarilor le va fi tot mai greu sa facă faţă cheltuielilor lunare.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat în urmă cu scurt timp cum au evoluat pensiile anul trecut şi se observă o creştere a pensiei medii lunare în ultima parte a anului trecut.
În momentul de față, creșterile de care au beneficiat la sfârșitul anului trecut pensionarii, în momentul de față au fost înghițite practic de inflație, vorbim de un raport de zero procente.
Sunt 5.2 milioane de pensionari, o creștere în trimestrul patru cu 5000 de persoane față de trimestrul precedent. Pensia medie lunară a fost de 1132 lei, mai mare cu 2,4% faţă de trimestrul precedent; pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1071 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,5% (comparativ cu 55,3% în trimestrul precedent); indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 100,0%.