Antena 3 CNN Externe Peste 40 de morţi după scufundarea unui feribot. Sute de persoane au fost date dispărute

Peste 40 de morţi după scufundarea unui feribot. Sute de persoane au fost date dispărute

<1 minut de citit Publicat la 23:03 20 Sep 2018 Modificat la 23:03 20 Sep 2018

Cel puţin 42 de oameni s-au înecat joi, după ce un feribot s-a scufundat în Tanzania, în lacul Victoria, informează Reuters. Potrivit unui oficial local, bilanţul victimelor ar putea depăşi 200.

Operaţiunea de salvare s-a întrerupt până vineri dimineaţa, a declarat comisarul districtului Ukerewe, colonelul Lucas Magembe.

Potrivit estimărilor iniţiale, la bordul navei MV Nyerere se aflau peste 400 de persoane.

Feribotul s-a scufundat joi după-masa, la numai câţiva metri de chei, a precizat compania TEMESA, care opera cursa de pe lacul Victoria. O purtătoare de cuvânt a declarat că întreţinerea navei fusese efectuată de numai câteva luni, inclusiv la cele două motoare.

Reuters reaminteşte că în 1996 un dezastru similar pe lacul Victoria s-a soldat cu cel puţin 500 de morţi, iar în 2012 s-au înecat 145 de oameni în urma scufundării unui feribot în arhipelagul tanzanian Zanzibar. 

Sursă: Agerpres
Etichete: feribot disparuti
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole