Antena 3 CNN Actualitate Peste 4.000 de persoane, între care preoţi, la „Marşul pentru viaţă” din Capitală

Peste 4.000 de persoane, între care preoţi, la „Marşul pentru viaţă” din Capitală

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 15:08 25 Mar 2017 Modificat la 15:08 25 Mar 2017

Peste 4.000 de persoane, între care şi preoţi, participă, sâmbătă, în Capitală, la „Marşul pentru viaţă”, prin care vor să atragă atenţia asupra numărului tot mai mare de avorturi.

Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, în România, în perioada 1958 - 2014, avortul a curmat peste 22.638.755 de vieţi, ţara noastră aflându-se pe locul al doilea în lume, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia existentă (116,5%).

Patriarhia Română preciza joi că nu face parte dintre organizatorii marşului pentru viaţă din ziua de 25 martie, dar a binecuvântat şi sprijină spiritual manifestarea.

„Aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale”, arăta Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole