Antena 3 CNN Actualitate Religie Peste 350.000 de oameni s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Moaştele se întorc marţi în Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Peste 350.000 de oameni s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Moaştele se întorc marţi în Catedrala Mitropolitană din Iaşi

de Claudia Popovici    |   

Potrivit organizatorilor, din data de 8 octombrie, aproximativ 255.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Parascheva, iar alte peste 90.000 de persoane au fost prezente la slujbe şi la alte evenimente, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, respectiv slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinţilor şi Sfânta Liturghie. În perioada 8- 14 octombrie au fost înregistrate 606 cazuri medicale, dintre care 38 de persoane au primit îngrijiri medicale la spital. De asemenea, au fost aplicate 203 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 50.000 de lei, informează Agerpres. 

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva aduce împreună la Iaşi, în fiecare an, pelerini din ţară şi din străinătate.

Anul acesta, 2024, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept "an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi", alături de sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" din Muntele Athos, şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

Racla cu moaştele sfintei a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană, ulterior fiind aşezată într-un baldachin construit special în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În cursul serii de marţi, după ce mii de oameni au stat la rând pe tot parcursul zilei, racla cu sfintele moaşte ar urma să fie reintrodusă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

„Astăzi, la ora 20.30, după concertul Byzantion, va avea loc procesiunea de aşezare a raclei cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Lăcaşul de cult se va închide după ce ultimul credincios aflat în curtea Ansamblului Mitropolitan se va fi închinat. Timpul de aşteptare la rândul desfăşurat în jurul catedralei a fost astăzi, în medie, undeva între două ore şi două ore şi jumătate”, au transmis, marţi, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Peste 41.300 de români şi-au serbat ziua onomastică, la praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva

Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Populaţiei, sunt 37.997 de femei care poartă numele de Parascheva sau derivate ale numelui şi 3.303 bărbaţi care se numesc Paraschiv sau derivate.

Cel mai întâlnit nume la femei este Paraschiva - 33.125 de persoane, urmat de Parascheva - 2.236, Parasca - 1.086, Chivuţa - 559, Chiva - 409, Pachiţa - 386, Paraschiţa - 72, Paraschieva - 46, Vuţa - 43 şi Parastiţa - 8.

La bărbaţi, cel mai întâlnit nume este Paraschiv - 2.977, urmat de Chivu - 215, Petcu - 95, Paraschivu - 10 şi Paraschiţă - 6.

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Parascheva, prăznuită în ziua de 14 octombrie, s-a născut în localitatea Epivat de pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam. Deşi viaţa ei pământească a fost de numai 27 de ani, nevoinţele sale ascetice şi dorul pentru desăvârşire au făcut-o bineplăcută înainte lui Dumnezeu.

Cei doi copii ai familiei, Parascheva şi Eftimie, fratele său mai mare, au primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. Eftimie a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală şi, pentru sfinţenia vieţii lui, a ajuns episcop al Matidiei. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Heracleea Pontului. Aici a început ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii.

După cinci ani a plecat la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, şi a rămas mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

În aşezământul de la Iordan s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune erau desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi dragostea pentru Hristos.

„Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi: îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu", spune părintele Ioanichie Bălan ("Patericul Românesc").

La vârsta de 25 de ani, povăţuită fiind de îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat.

Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Cuvioasa Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul său, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost găsite întregi în pământ şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare.

În Epivat sfintele ei moaşte au stat aproape 175 de ani, scrie  ansamblulmitropolitaniasi.ro şi doxologia.ro

În 1641 moaştele Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iaşi, fiind aşezate în Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi"

Moaştele acesteia au fost dăruite în 1641 domnului Moldovei, Vasile Lupu, drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci. În acelaşi an, moaştele Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iaşi, fiind aşezate în Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", aflată în prezent sub patronaj UNESCO, care a fost gândită pentru a deveni chivot al Sfintei Parascheva.

Acolo au stat până în decembrie 1888, când au scăpat ca prin minune dintr-un incendiu, fiind transferate mai târziu în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi în prezent.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Tot atunci s-a decis ca prăznuirea hramului acesteia să fie pe data de 14 octombrie.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile