"214 milioane euro pentru antreprenoriatul social: peste 1400 întreprinderi se vor deschide cu ajutorul fondurilor europene.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro.
Intervențiile pe care le vom finanța prin apelurile dedicate întreprinderilor sociale, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, vor viza o arie economico-socială importantă, contribuind direct la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile unde vor activa aceste întreprinderi.
Calificările dobândite în domeniul antreprenoriatului în economia socială vor oferi beneficiarilor șansa să pornească afaceri pe cont propriu și să creeze noi locuri de muncă.
De asemenea, înființarea întreprinderilor sociale creează, pentru persoanele din grupuri dezavantajate, oportunitatea de a-și depăși starea de vulnerabilitate prin integrarea pe piața muncii.
În urma acestor apeluri de proiecte pe care le vom lansa în prima parte a lunii iunie, urmărim sprijinirea a peste 1.400 de întreprinderi sociale în comunitățile rurale și urbane ale României.
Aceste întreprinderi se concentrează pe soluționarea problemelor sociale, cum ar fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea accesului la educație sau îngrijire medicală.
Astfel, ele contribuie la creșterea economică durabilă și la îmbunătățirea calității vieții pentru oamenii din comunitățile respective", a declarat ministrul Marcel Boloș.
3.000 de noi locuri de muncă în întreprinderile sociale din orașe
Prin apelul de proiecte "Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban" se urmărește îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, prin sprijinirea a 720 de întreprinderi sociale și crearea unui număr de 3064 noi locuri de muncă.
Scopul prezentului apel de proiecte vizează sporirea investițiilor în dezvoltarea antreprenoriatului social, în special în domenii cu valoare adăugată ridicată și are în vedere:
- dezvoltarea de scheme de sprijin și garanții pentru persoanele din mediul urban care doresc să devină antreprenori în domeniul economiei sociale;
- stimularea economiei sociale și antreprenoriatului social care să asigure locuri de muncă pentru persoane vulnerabile și nu numai.
Bugetul total alocat apelului de proiecte este de 104,91 milioane de euro, ce vor putea fi accesați de către entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale; dar și de către furnizori de formare profesională autorizaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizaţii sindicale şi organizații patronale, asociaţii profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri.
Proiectele vor fi finanțate prin Programul Educație și Ocupare, iar activitățile eligibile obligatorii în cadrul acestui apel vor avea drept scop asigurarea sprijinului necesar pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul urban, inclusiv monitorizarea implementării planurilor de afaceri și asigurarea sustenabilității planurilor de afaceri.
Valoarea totală maximă eligibilă a unui proiect este de trei milioane euro, iar în cazul Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI), valoarea totală maximă eligibilă a unui proiect este de 1,42 milioane de euro.
Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.
109 milioane euro pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural
Pentru întreprinderile sociale înființate în mediul rural, proiectele vor fi finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget de 109,46 milioane de euro.
Grupul țintă include persoanele care doresc să înființeze întreprinderi sociale în comunitățile rurale, dar și persoanele vulnerabile, iar numărul întreprinderilor sprijinite în urma apelului de proiecte este de 735.
Aici nu vor fi finanțate proiecte a căror valoare a asistenței financiare nerambursabile este mai mică sau egală cu 201.000 euro.
Ghidul solicitantului poate fi consultat AICI.
Perioada de consultare publică pentru cele două ghiduri ale solicitantului se va încheia în data de 25 mai 2023, perioada estimată pentru lansarea apelurilor fiind prima parte a lunii iunie 2023, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).