Antena 3 CNN Economic Vouchere alimente 2023. Peste 250.000 de români au fost tăiați de pe listele beneficiarilor

Vouchere alimente 2023. Peste 250.000 de români au fost tăiați de pe listele beneficiarilor

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 08:35 01 Mar 2023 Modificat la 08:45 01 Mar 2023

Peste 250.000 de români au pierdut dreptul, în ultimele 6 luni, la ajutorul de la stat ce consta în voucherele sociale pentru alimente. Dacă în luna august a anului trecut pe lista beneficiarilor erau 2.630.613 de persoane, în luna februarie a anului curent numărul acestora este mult mai mic. Mai exact, 2.372.974, conform datelor comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.

Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.

De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Marcel Boloș. 

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410). 

Separat de cei 2.372.974 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alte 46.130 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare. 

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde: 

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social; 
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. 

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români. 

Plăți în valoare de peste 4,6 milioane lei în prima zi de utilizare a cardurilor de energie 

Începând din 20 februarie, se pot efectua plăți pentru facturile la utilități prin intermediul cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile. În prima zi de utilizare a acestor carduri au fost făcute 13.816 plăți în valoare de peste 4,6 milioane lei. 

Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități: 

  • Direct la poștaș; 
  • La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; 
  • Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție: https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html.  

O nouă tranșă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse românești, va fi distribuită în această primăvară 

În primăvara acestui an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuția celei de‑a VI‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari. 

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România. 

Proiectul finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020. 

În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022. 

Etichete: vouchere alimente
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole