Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste 200 de copii nu vor mai merge 7 km prin pădure ca să poată să învețe: S-a construit o școală modulară într-un sat din Argeș

Peste 200 de copii nu vor mai merge 7 km prin pădure ca să poată să învețe: S-a construit o școală modulară într-un sat din Argeș

de Andreea Ştefan    |   

O școală modulară, construită din containere conectate la utilități, va deveni funcțională începând din acest an școlar în localitatea Tufanu, comuna Mălureni, județul Argeș. Peste 200 de copii din acest sat, care erau nevoiți să parcurgă pe jos 7 kilometri printr-o pădure pentru a ajunge la școală, vor beneficia acum de o instituție de învățământ în apropierea casei lor.

Școala modulară va funcționa în Argeș, la Mălureni. Copiii care făceau naveta printr-o pădure, 7 kilometri, au acum o școală chiar la ei în sat.

8 containere modulare au fost amplasate în satul Tufanu. Proiectul a presupus ca în locația respectivă să fie turnate platforme betonate, iar odată așezate, containerele să fie legate la apă și curent.

[GAL layout="4"]

Din acest an școlar, la Tufanu, copiii vor avea acces la învățământ începând cu grădinița, până acum, doar un vis pentru ei.

Preșcolarii vor învăța în cele mai noi spații, iar clasele I-VIII vor învăța pe schimburi.  204 copii din Tufanu vor învăța la ei în sat și nu mai sunt expuși pericolelor din pădure unde puteau fi atacați de animalele sălbatice.

Școala modulara a fost realizată exclusiv cu resurse de la Rezervele Statului.

„Din acest an școlar, la Tufanu, copiii vor avea acces la învățământ începând cu grădinița, până acum, doar un vis pentru ei! Preșcolarii vor învăța în cele mai noi spații, iar clasele I-VIII vor învăța pe schimburi.

204 copii din Tufanu vor învăța la ei în sat! S-a încheiat perioada în care făceau naveta într-un mod periculos, prin pădure, în pericol oricând să cadă victime animalelor sălbatice.

Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și așa a devenit posibil ca elevii din Tufanu să aibă școala lor!”, a transmis Dragoș Predescu, prefectul județului Argeș, într-o postare pe Facebook.

Subiecte în articol: scoala modulara Argeş an şcolar
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile