Antena 3 CNN Actualitate Social În plină pandemie, peste 20.000 de oameni au trecut frontiera, în ultimele 24 de ore

În plină pandemie, peste 20.000 de oameni au trecut frontiera, în ultimele 24 de ore

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:38 28 Apr 2020 Modificat la 09:38 28 Apr 2020

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.300 persoane cu 6.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 10.800 persoane cu 7.700 mijloace de transport, informează, marţi, un comunicat de presă al Poliţiei de frontieră.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 11.400 de persoane şi 8.500 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.200 de persoane cu 3.700 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare, pentru că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

Abia după încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de personalul medical, mașinile sunt preluate de echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locurile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat: 12 fapte ilegale (trei infracţiuni şi nouă contravenţii) săvârşite atât români, cât şi de străini.

La fel, au fost descoperite bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 9.700 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.100 lei.

Poliţia de Frontieră mai menţionează că nu s-a permis intrarea în ţară a trei cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a doi români din diferite motive legale.
 

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole